52 de trepte spre CER

Treapta 1 (Matei, cap 1-4):

Primul lucru pe care-l aflam in Noul Testament despre cer este ca accesul acolo este posibil doar prin Domnul Isus, cel care a venit din cer cu scopul de a ierta pacatele oamenilor (Matei 1:21). Treptele inspre cer incep.. in cer, in inima iubitoare a lui Dumnezeu si de acolo coboara inspre pamant.. si ajung la toti aceia care-L doresc pe Domnul cerului in viata lor. Asadar, intelegem ca nici un om nu va ajunge in cer prin merite personale, pentru ca nu exista scara pamanteasca cu propteala in cer. Singura cale garantata inspre cer este aceea anuntata de Domnul Isus, Singurul care a venit din cer si ne-a indemnat: “Pocaiti-va, caci Imparatia cerurilor este aproape.” (Matei 4:17).

 

Treapta 2 (Matei, cap 5-9):

Pentru ca sa ni se permita accesul in cer, trebuie sa ne pregatim pentru cer in tot timpul calatoriei noastre intr-acolo. In sensul acesta, Domnul Isus ne reveleaza caracterul si preocuparile oamenilor care calatoresc inspre cer si sumarizeaza invatatura Sa prin cuvintele: “Voi fiti dar desavarsiti, dupa cum si Tatal vostru cel ceresc este desavarsit.” (Matei 5:48) O provocare coplesitoare care ne obliga sa ne smerim inaintea lui Dumnezeu pentru a implora ajutorul Sau in parcurgerea ascensiunii ceresti, in nadejdea singulara a harului Domnului Isus Cristos. Descoperim inca o data ca dezideratul ajungerii in cer este imposibil de realizat prin puterile noastre.. dar Cel care poate zice “Pacatele iti sunt iertate” (Matei 9:2) are autoritatea sa desavarseasca lucrarea harului in noi si va face lucrul acesta pentru toti cei care se incred in El.

 

Treapta 3 (Matei, cap 10-14):

“Calatorind pe verticala” suntem indrumati de Domnul Isus sa vestim si altora posibilitatea ajungerii in Imparatia lui Dumnezeu (Matei 10:32,33) si invatam de aici ca parcurgerea drumului spre cer nu se face lenevind si asteptand cu indiferenta clipa ajungerii la poarta raiului, ci misiunea sfintilor peregrini este sa “stranga cu Domnul Isus” (Matei 12:30) suflete pierdute si roade neprihanite pentru secerisul ceresc. Motivatia slujirii devotate este cu atat mai mare cu cat suntem in cunostinta de cauza despre soarta groaznica a oamenilor de pe calea pierzarii: “cuptorul aprins; acolo va fi plansul si scrasnirea dintilor.” (Matei 13:42). Sa dovedim deci ascensiunea noastra inspre cer prin slujire sacrificatoare, energizati fiind de cuvintele motivatoare ale Domnului Isus: “Cine isi va pierde viata pentru Mine, o va castiga.” (Matei 10:39)

 

Treapta 4 (Matei, cap 15-19):

O lectie foarte importanta dar foarte greu de implinit este lectia renuntarii. Fariseii au inaltat traditia mai presus de Cuvantul Scripturii si au pastrat pozitia aceasta chiar si atunci cand au fost confruntati de Fiul lui Dumnezeu. Chiar mai mult, au inceput o campanie de denigrare a Domnului Isus si au cautat in permanenta sa-l ispiteasca (Matei 16:1) pentru a-L discredita inaintea oamenilor. S-au considerat mai spirituali decat Domnul Isus si mai indreptatiti sa conduca poporul in viata spirituala. Cu toate acestea, Dumnezeu a validat doar lucrarea Domnului Isus: a fost mai intai invatatura Sa plina de putere, apoi succesul pregatirii ucenicilor pentru lucrare, au urmat vindecarile bolnavilor, si harul inmultirii painilor pentru a satura multimile flamande. Contrastand egoismul repulsiv al fariseilor cu slujirea rodnica a Domnului Isus, invatam ca rasplatirea si binecuvantarea vin de la Dumnezeu nu de la oameni, in contextul ascultarii de Sfanta Scriptura si prin umblare in calauzirea Duhului Sfant. In economia cerului, doar renuntand putem castiga. Ucenicii l-au intrebat pe Domnul Isus: “Iata ca noi am lasat tot si Te-am urmat; ce rasplata vom avea?” si raspunsul clarificator a fost: “ori si cine a lasat case, sau frati, sau surori, sau tata, sau mama, sau nevasta, sau feciori, sau holde, pentru Numele Meu, va primi insutit si va mosteni viata vesnica.” (Matei 19:27,29)

 

Treapta 5 (Matei 20-24):

Privind la oamenii din jurul nostru, suntem obisnuiti sa-i clasificam in functie de ceea ce cunoastem despre ei, in oameni religiosi, morali si buni, pe de-o parte si oameni necredinciosi, corupti si rai, pe de alta parte. Avem standarde validate de generatiile precedente si gandim stereotipic anticipand viitorul si vesnicia noastra si a cunoscutilor nostri. Chiar daca modelele folosite conduc la concluzii obiective in cele mai multe cazuri, este important sa retinem ca opiniile noastre nu sunt intotdeauna compatibile cu verdictul lui Dumnezeu. Motivul este accesul la informatie si capacitatea de a interpreta informatia: noi cunoastem doar partial si superficial viata semenilor nostri si judecam subiectiv, dar Dumnezeu stie toate detaliile vietii fiecarui om si in sfintenia Lui, El emite judecati corecte la modul absolut. Pe vremea Domnului Isus, preotii cei mai de seama, fariseii si batranii norodului aveau impresia ca datorita religiozitatii lor, vor mosteni Imparatia lui Dumnezeu; iar despre famatii societatii credeau ca sunt irecuperabil destinati iadului. Aceasta analiza era in baza faptelor vietii. Cu toate acestea, Domnul Isus revolutioneaza sistemul lor de gandire atunci cand afirma ca pocainta elimina trecutul pacatos si deschide calea credintei mantuitoare care ofera acces sigur in Imparatia lui Dumnezeu. “Isus le-a zis: Adevarat, adevarat va spun ca vamesii si curvele merg inaintea voastra in Imparatia lui Dumnezeu. Fiindca Ioan (Botezatorul, n.a.) a venit la voi umbland in calea neprihanirii si nu l-ati crezut. Dar vamesii si curvele l-au crezut: si macar ca ati vazut lucrul acesta, nu v-ati cait in urma ca sa-l credeti.” (Matei 21:31,32) Religiosii vremii au fost revoltati la auzirea acestor cuvinte si s-au sfatuit sa-L omoare pe Isus pentru ca propovaduia o invatatura incompatibila cu filozofiile lor. Noi astazi avem oportunitatea sa ascultam cuvintele Domnului Isus si sa urmam pocainta prescrisa de El in vederea credintei mantuitoare, pentru a primi dreptul intrarii in Imparatia lui Dumnezeu. Fie ca invatatura Domnului Isus sa rodeasca pocainta, credinta si mantuire in inimile noastre!

 

Treapta 6 (Matei 25- Marcu 1):

In anturajul Domnului Isus au gravitat in permanenta doua categorii de oameni: oameni pasionati de cer si oameni orientati inspre lucrurile pamantesti. Doi reprezentanti semnificativi ai acestor categorii de oameni sunt Petru si Iuda. Amandoi au calatorit cu Domnul Isus si au avut acces egal la Domnul Isus; amandoi au ascultat predicile Domnului Isus; amandoi au fost martori la minunile Domnului Isus si amandoi au remarcat autoritatea absoluta a Domnului Isus asupra lumii spirituale (cand a scos afara dracii din oamenii posedati de Satana), asupra naturii (cand a oprit furtuna) si autoritatea asupra bolilor trupesti (cand a vindecat bolnavii). Petru a inteles ca Domnul Isus il poate ajuta sa ajunga in cer si a acceptat sa fie folosit de Domnul Isus pentru realizarea planurilor Imparatiei lui Dumnezeu. Pe de alta parte, Iuda a intentionat sa se foloseasca de Domnul Isus pentru realizarea planurilor sale egoiste aici pe pamant, in special pentru castig financiar (Ioan 12:6). Ca urmare a raportarii diferite la Domnul Isus, cei doi exponenti ai omenirii, Petru si Iuda, si-au investit viata in directii diametral opuse: Petru a trait slujindu-L sacrificator pe Domnul Isus si apoi si-a oferit viata ca martir al credintei crestine de dragul Domnului Isus; iar Iuda s-a sinucis la cateva ore dupa renuntarea la Domnul Isus, in conditii de frustrare, deznadejde, si apostazie (Matei 27:3-5). Ce vom face noi cu Domnul Isus? Daca intram in anturajul Domnului Isus pentru castig aici pe pamant, ca sa ne slujim de El, ne inselam singuri si ne semnam condamnarea vesnica. Avem insa ocazia sa ne asociem cu Domnul Isus, urmand pilda vietii Lui si invataturile Lui sfinte, cu scopul de a-L sluji aici pe pamant si atunci vom castiga baneficii eterne! Decide astazi sa te daruiesti lui Isus!

 

Treapta 7 (Marcu 2-6):

In prezentarea lucrarii Domnului Isus, evanghelistul Marcu inregistreaza una dintre cele mai inaltatoare afirmatii ale Mantuitorului: “oricine face voia lui Dumnezeu, acela Imi este frate, sora si mama.” (Marcu 3:35) Iubirea desavarsita a Domnului Isus ne ofera in primul rand solutia pentru mostenirea cerului (El are autoritatea sa ierte pacatele acelora care se incred in El, Marcu 2:3-12), si apoi ne alinta numindu-ne frati ai Sai. Toti cei care calatorim inspre cer suntem integrati in familia lui Dumnezeu si ne bucuram de cel mai onorabil statut pe care-l pot mosteni oamenii pe pamant. In calitatea binecuvantata de frati ai Domnului Isus, avem drumul deschis in prezenta Tatalui ceresc, prin mijlocirea Fiului si in baza calauzirii Duhului Sfant. Toate aceste beneficii harice sunt rezultatul lucrarii Domnului Isus si prin urmare se cuvine sa-I fim recunoscatori, urmand exemplul vietii Lui neprihanite si slujind cauza Evangheliei Sale in toate zilele vietii noastre pe pamant, in anticiparea vietii vesnice din Imparatia cerurilor. Adu-i deci slava Mantuitorului prin jertfa buzelor tale si prin faptele tale neprihanite!

 

Treapta 8 (Marcu 7-11):

In implinirea misiunii mantuitoare incredintata de Dumnezeu Tatal, Domnul Isus ne-a exemplificat o varietate impresionanta de simtaminte ce ne caracterizeaza si pe noi astazi, pe toti urmasii Sai pe calea credintei. Traind viata in asteptarea mostenirii cerului, experimentam adesea circumstante care provoaca suspine in inimile noastre (dar sa nu ne descurajam, ci sa cautam sprijin la Domnul Isus, care in ciuda suspinelor a trait o viata de biruinta spirituala, Marcu 7:34, 8:12); in alte situatii, privind la conditia neajutorata a semenilor nostri suntem cuprinsi de mila (si mila este produsul unei inimi sensibile si iubitoare, care ne aseamana cu Domnul Isus, Marcu 8:2); sau indignati de purtarea gresita a fratilor nostri, cateodata trebuie sa-i mustram in vederea recuperarii lor (si recuperarea spirituala inseamna reorientarea vietii inspre lucrurile de sus, ale lui Dumnezeu, Marcu 8:33); s-ar putea ca alta data sa intervina in viata noastra momente de suparare cand observam voia lui Dumnezeu incalcata de cei care ar trebui sa o implineasca (Marcu 10:13,14) si in asemenea situatii avem nevoie de intelepciunea si ajutorul Duhului Sfant pentru a nu pacatui impotriva lui Dumnezeu (Efeseni 4:26); sau chiar implicati in slujirea cu Evanghelia, este posibil ca uneori sa flamanzim, asemenea lui Isus (Marcu 11:12) sau sa ducem lipsa de alte elemente esentiale vietii. Toate aceste exemple din viata Domnului Isus ne invata ca drumul spre cer nu este intotdeauna usor si nu este doar flori impletite cu zambete, sub bolta senina. Suntem insa incurajati (Marcu 10:28-30) sa continuam pe calea ingusta (Matei 7:14) urmand pilda frumoasa a Domnului Isus, Capetenia si Desavarsirea credintei noastre (Evrei 12:2), Cel care si-a ispravit alergarea la dreapta lui Dumnezeu (Fapte 7:56). Fie ca noi toti care citim aceste randuri, sa ajungem in prezenta Lui, in Imparatia Fericitului Dumnezeu!

 

Treapta 9 (Marcu 12-16):

Domnul Isus, a parasit cerul pentru a veni in lumea noastra cu scopul declarat de a mantui oamenii de pacatele lor (Matei 1:21). Planul acesta minunat presupunea Jertfa de Sine a Domnului Isus, in virtutea cerintelor sfinte ale lui Dumnezeu Tatal, care a decretat ca “fara varsare de sange nu este iertare” (Evrei 9:22). In calitate de Fiu al lui Dumnezeu, Domnul Isus a stiut cu exactitate, in fiecare moment al misiunii Sale terestre care este ziua cand Se va aduce ca Jertfa de Ispasire si ca dovada sunt cuvintele Lui rostite in rugaciunea preoteasca cu cateva ore inainte de rastignire: “Tata, a sosit ceasul!” (Ioan 17:1). Domnul Isus a stiut in permanenta secventa evenimentelor sfasietoare din orele premergatoare rastignirii, a cunoscut de la inceput lasitatea pe care o vor arata ucenicii, a fost constient de tradarea lui Iuda si de rautatea malefica a preotilor impreuna cu tovarasii lor, a anticipat batjocora insolenta, palmuirile nenumarate, bataile nemiloase, judecata nedreapta si agonia crucificarii... si cu toate acestea, a fost dispus sa implineasca toata voia lui Dumnezeu Tatal! Trebuie sa intelegem de aici iubirea fara de margini din inima desavarsita a Domnului Isus si ingaduinta Lui rabdatoare aratata fata de toti cei care veneau la El. Cand meditam la moartea Domnului Isus, suntem obligati sa intelegem mai mult decat circumstantele istorice ale evenimentului si suntem provocati sa ne schimbam in asemanarea Lui, noi care vrem sa fim cu El in Imparatia pe care o pregateste acelora care sunt dispusi sa implineasca toata voia lui Dumnezeu. Esti tu un astfel de om?

 

Treapta 10 (Luca 1-5):

Domnul Isus este modelul de viata pentru toti aceia care doresc mantuirea sufletului si viata vesnica in Imparatia cerului. Daca acceptam aceasta premiza ca fundament al trairii crestine, atunci trebuie sa ne silim sa calcam in fiecare zi pe urmele pasilor Mantuitorului. Cercetand evangheliile, gasim scris ca in copilarie, Isus mergea impreuna cu parintii Lui la Templu ca sa implineasca porunca lui Dumnezeu cu privire la respectarea sarbatorilor (Luca 2:41,42). Apoi, Scriptura ne reveleaza ca la varsta maturitatii, Isus avea obiceiul bun de a merge la sinagoga in ziua Sabatului (Luca 4:16). Prin aceasta El implinea Cuvantul lui Dumnezeu care a decretat ziua de odihna ca zi sfanta inchinata Domnului (Exod 20:8-11). Chiar daca cunostea ipocrizia slujitorilor de la Templu si necredinta locuitorilor Nazaretului (Matei 13:54-58), Isus nu a neglijat Casa lui Dumnezeu ci a participat cu credinciosie la serviciile de inchinare publica. Oare nu se cuvine sa iubim si noi Casa lui Dumnezeu asemenea Domnului Isus? Oare nu trebuie sa respectam si noi ziua de odihna cu sfintenie asa cum a facut Domnul Isus? Oare nu suntem datori sa-L urmam pe Domnul Isus si in privinta aceasta? Fie ca atasamentul nostru fata de Casa lui Dumnezeu sa dovedeasca intelegerea corecta a Scripturilor si dorinta sfanta de a trai dupa modelul Domnului Isus Cristos!

 

Treapta 11 (Luca 6-10):

“De ce-Mi ziceti: Doamne, Doamne! Si nu faceti ce spun Eu?” (Luca 6:46) Aceasta intrebare a Domnului Isus adreseaza problema statutului pe care i-l acordam lui Isus in viata noastra. Intrebarea scoate la lumina superficialitatea religiei formale care accentueaza practicarea ritualurilor dar nu are in vedere transformarea inimii. In Predica de pe Munte, Domnul Isus promoveaza standardele vietii crestine reale si subliniaza importanta implinirii cuvintelor Sale in vederea intrarii in Imparatia cerurilor (vezi textul paralel din Matei 7:21-23). Intelegem de aici ca Domnul Isus ne invita la o relatie de subordonare neconditionata, exprimata in mod concret prin implinirea cuvintelor Lui. Oricine poate folosi limbajul religios consacrat, dar numai adevaratii crestini pot implini invatatura Domnului Isus. Oricine poate imita faptele credintei, dar numai adevaratii crestini lucreaza in curatie si sunt cunoscuti de Domnul Isus ca apartinand Imparatiei Lui: “Multi Imi vor zice in ziua aceea: Doamne, Doamne! N-am proorocit noi in Numele Tau? N-am scos noi draci in Numele Tau? Si n-am facut noi multe minuni in Numele Tau? Atunci le voi spune curat: Niciodata nu v-am cunoscut; departati-va de la Mine, voi toti care lucrati faradelege.” (Matei 7:22,23) Intrebarea mea pentru tine, iubitul meu cititor este: Te cunoaste Domnul Isus ca fiind unul dintre ai Sai? Implinesti tu cuvintele Lui? Ai facut tot ce a poruncit El? Te-ai pocait de pacatele tale? L-ai urmat in apa botezului? Ti-ai subordonat gandirea si dorintele domniei lui Cristos? Ti-ai predat viata pe deplin in slujba Lui si pentru inaintarea Imparatiei Lui? Domnul Isus te asteapta astazi sa-L intronezi ca Stapan in viata ta! Vino la Isus si traieste viata dupa invatatura Sa mantuitoare!

 

Treapta 12 (Luca 11-15):

“Ferice.. de cei ce asculta Cuvantul lui Dumnezeu si-L pazesc” a spus Isus (Luca 11:28) si din cuvintele acestea intelegem ca implinirea vietii noastre este functie de felul in care ne raportam la Sfanta Scriptura. Nu banii ne vor aduce fericirea, nici relatiile nu ne vor implini sufleteste, si nici performantele profesionale nu ne vor satisface nevoia de semnificatie.. ci doar urmand recomandarea Creatorului vom fi binecuvantati! Sa nu uitam ca am fost creati pentru Dumnezeu si pentru a mosteni Imparatia cerului, si de aceea sufletele noastre nu isi vor gasi linistea in dimensiunea orizontala a vietii ci doar in partasie cu Dumnezeu, traind victorios pe verticala! Cei care isi subordoneaza viata Cuvantului lui Dumnezeu traiesc vieti plenare aici pe pamant pentru ca sunt ancorati in realitatea cereasca. Astfel de oameni sunt pregatiti oricand sa paraseasca lumea aceasta si sa-L intampine pe Domnul Isus cand va reveni in slava (Luca 12:35-40). Si lucrul acesta este posibil pentru ca s-au pocait de pacatele lor si si-au pus viata in randuiala cu Dumnezeu, dupa cerinta Domnului Isus (Luca 13:1-5). Implinind invatatura Scripturii oamenii acestia au ajuns sa fie fericiti (binecuvantati) si pe de alta parte au produs bucurie in cer (Luca 15:7). Nimic in lumea aceasta nu se poate asemana cu rezultatele pe care le aduce pocainta: implinire in viata omului credincios si bucurie in cer! Si tu poti face parte din categoria celor binecuvantati! Asculta si implineste tot Cuvantul lui Dumnezeu si vei experimenta viata din abundenta! Domnul Isus sa ne ajute pe toti la aceasta.

 

Treapta 13 (Luca 16-20):

“Isus invata in toate zilele pe norod in Templu. Si preotii cei mai de seama, carturarii si batranii norodului cautau sa-L omoare; dar nu stiau cum sa faca, pentru ca tot norodul Ii sorbea vorbele de pe buze.” (Luca 19:47,48). Ce contrast uimitor intre preocuparea sfanta a Domnului Isus si obsesia malefica a liderilor religiosi! In timp ce Domnul Isus cauta sa invete oamenii despre Imparatia lui Dumnezeu ca sa-i scape de la moarte vesnica, liderii religiosi cautau sa-L omoare pe Domnul Vietii. In timp ce Domnul Isus predica in Templu despre dragostea lui Dumnezeu, liderii religiosi fierbeau de ura impotriva lui Isus. In timp ce Domnul Isus slujea pe Dumnezeu, liderii religiosi faceau slujba diavolului. Erau in Templu, dar nu erau din poporul rascumparat al lui Dumnezeu. Erau in Casa lui Dumnezeu, dar nu-L aveau pe Dumnezeu in casa inimii lor. Faceau slujbe de ochii oamenilor, dar in inimi aveau fiere amara! Auzeau predicile cu urechile, dar inima le era surda. Si ca ei atunci sunt multi astazi care vin la Casa Domnului, dar nu ca sa faca slujba lui Dumnezeu ci ca sa se faca mai rai, ca sa caute motive de acuzare, ca sa planuiasca ucideri de suflete si dezbinari de frati. Peste toti acestia este mania lui Dumnezeu si judecata aspra va cadea asupra lor! Nu uitati, pui de naparci, ca Isus a biruit! Si ucenicii Lui au biruit! Si noi astazi suntem biruitori cu El pentru ca suntem ai Lui! Nu uitati, pui de naparci, ca aparenta voastra biruinta s-a risipit in Ziua Invierii si voi ati ramas cu discordia si minciunile si denigrarile in dreptul vostru, pentru acuzarea voastra vesnica! Pocaiti-va! Apropiati-va de Dumnezeu si El se va apropia de voi. Curatiti-va mainile, pacatosilor; curatiti-va inima, oameni cu inima impartita! Simtiti-va ticalosia; tanguiti-va si plangeti! Rasul vostru sa se prefaca in tanguire si bucuria voastra in intristare: smeriti-va inaintea Domnului si El va v-a inalta. Nu va vorbiti de rau unii pe altii, fratilor! (Iacov 4:8-11)

 

Treapta 14 (Luca 21-Ioan 1):

Una dintre cele mai revolutionare lectii ale Domnului Isus raspunde intrebarii “Cine este cel mai mare in Imparatia lui Dumnezeu?” Esenta lectiei este redata in Luca 22:26 “cel mai mare dintre voi sa fie ca cel mai mic si cel ce carmuieste ca cel ce slujeste”. Daca in sistemul lumii fara Dumnezeu, cei mari poruncesc si cei tari sunt slujiti, dupa tipare egoiste nascute in mandria firii pamantesti; in Imparatia lui Dumnezeu guverneaza legi care intotdeauna urmaresc edificarea aproapelui in vederea relatiilor sfinte caracterizate de respect pentru armonie si ajutorare pentru propasire. Este evident ca doar prin inspiratia si ajutorul Duhului Sfant se poate trai la nivelul inalt al dragostei sacrificatoare care slujeste si care se daruieste, privind semenii din perspectiva cerului, adica potentiali copii ai lui Dumnezeu. Este evident ca doar urmand cu credinciosie exemplul Domnului Isus se poate trai o viata de slujire cu implinire sufleteasca, fara frustrari si fara descurajare atunci cand la randul nostru nu primim tratamentul pe care noi il oferim cu dragoste sincera si din toata inima. Este evident ca doar anticipand rasplatirea din Imparatia cerului se poate trai investind neobosit in altii, pentru ca si ei sa ajunga sa experimenteze viata spirituala abundenta promisa de Mantuitorul. Este grea viata de smerenie, dar este inaltatoare; slujirea este costisitoare, dar ne castiga o comoara in cer... si de aceea, se merita sa ne insusim lectia predata de Domnul Isus: “cel mai mare dintre voi sa fie ca cel mai mic si cel ce carmuieste ca cel ce slujeste.” Sa fim deci pilduitori in primul rand in familiile noastre, apoi in Biserica lui Isus Cristos si in toate sferele trairii noastre. Asa sa ne ajute Dumnezeu!

 

Treapta 15 (Ioan 2-6):

In dialogul Domnului Isus cu Nicodim gasim una din conditiile intrarii in Imparatia lui Dumnezeu: “daca un om nu se naste din nou, nu poate vedea Imparatia lui Dumnezeu” (Ioan 3:3). Din aceasta afirmatie a Domnului Isus intelegem ca Imparatia lui Dumnezeu este o realitate fundamental diferita de realitatea in care ne desfasuram existenta pe pamant si prin urmare accesul in cer presupune o transformare radicala a fiintei umane. Atat de profunda este schimbarea necesara incat doar conceptul nasterii poate exprima imperativul normativ din invatatura Domnului Isus: “trebuie sa va nasteti din nou” (vs7). Atat de important este conceptul nasterii din nou incat Domnul Isus clarifica cu atentie toate detaliile pentru ca Nicodim sa inteleaga implicatiile: urgenta nasterii din nou este indiscutabila (“daca un om nu se naste din nou, nu poate vedea Imparatia lui Dumnezeu” vs3, vs5); natura nasterii din nou este spirituala (“ce este nascut din carne este carne, si ce este nascut din Duh este duh” vs6); sursa nasterii din nou este Duhul Sfant (“asa este cu oricine este nascut din Duhul” vs8); si metoda nasterii din nou este credinta in Domnul Isus (“oricine crede in El sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica” vs15,16,18,36). Intelegi tu, iubite cititor, lucrurile acestea? Ai experimentat nasterea din nou cu adevarat? Daca da, atunci slaveste pe Dumnezeu si traieste in neprihanire; iar daca nu ai siguranta nasterii din nou, accepta chiar acum jertfa Domnului Isus si crede ca El a murit in locul tau pe cruce, ca sa fii mantuit, impacat cu Dumnezeu, si primit in Imparatia cerului! Amin!

 

Treapta 16 (Ioan 7-11):

In predica despre slobozenie, Domnul Isus le-a spus iudeilor: “daca ramaneti in cuvantul Meu, sunteti in adevar ucenicii Mei; veti cunoaste adevarul si adevarul va v-a face slobozi” (Ioan 8:31,32). Invatam de aici ca Domnul Isus doreste sa fim statornici in umblarea noastra cu El si putem trai in felul acesta doar daca pastram o disciplina riguroasa in ceea ce priveste citirea, memorarea si studierea Sfintei Scripturi. Adevaratii ucenici sunt pasionati de Cuvantul lui Dumnezeu si mediteaza zilnic la voia lui Dumnezeu si isi hranesc mintea cu invatatura mantuitoare a Domnului Isus. Crestinii autentici raman in cuvantul Domnului Isus pentru ca-L pretuiesc pe Isus si pentru ca natura cereasca dobandita prin nasterea din nou conduce la aceasta in mod incontestabil: “cine este din Dumnezeu, asculta cuvintele lui Dumnezeu” (Ioan 8:47). Asadar, a ramane in cuvantul lui Isus inseamna supunere fata de cuvantul lui Isus si doar in felul acesta se poate ajunge la slobozenia promisa de Isus (Ioan 8:32). Esti tu eliberat de puterea pacatului in viata ta? Ti-ai subordonat viata Domnului Isus? Citesti cu regularitate din Scriptura? Esti tu liber sa-L slujesti pe Dumnezeu? Daca da, atunci da slava lui Dumnezeu si ramai statornic, pasionat de Cuvantul Scripturii. Iar daca nu poti marturisi ca viata ta este fundamentata pe invatatura Domnului Isus, atunci roaga-te chiar acum ca Dumnezeu sa te elibereze de orice legaturi care te impiedica sa citesti si sa implinesti Biblia. Decide sa il crezi pe Isus care a zis: “Ferice de cei ce asculta Cuvantul lui Dumnezeu, si-L pazesc!” (Luca 11:28)

 

Treapta 17 (Ioan 12-16):

In ultima seara a vietii Sale pamantesti, in discursul din Camera de Sus, Domnul Isus le-a impartasit ucenicilor Sai cateva invataturi fundamentale pentru viata crestina. Printre aceste predici-diamant se afla si mesajul despre iubirea frateasca: “Va dau o porunca noua: sa va iubiti unii pe altii; cum v-am iubit Eu, asa sa va iubiti si voi unii pe altii. Prin aceasta vor cunoaste toti ca sunteti ucenicii Mei, daca veti avea dragoste unii pentru altii.” (Ioan 13:34,35) Atat de importanta este iubirea frateasca incat in ultima seara a vietii Domnului Isus si in ultimele ore petrecute impreuna cu cei 11 ucenici, cuvantul iubire este folosit de 27 de ori, cu referire la dragostea Domnului Isus pentru ucenici sau pentru a se sublinia dragostea pe care ucenicii trebuie sa o aiba unii fata de altii. Cuvantarea de ramas bun a Domnului Isus incepe ancorata in iubirea Lui pentru ucenici (Ioan 13:1) si se incheie cu exprimarea dorintei Lui ca dragostea Tatalui ceresc sa fie revarsata din plin in ucenici (Ioan 17:26). Toate aceste detalii marturisesc despre insemnatatea subiectului si ne provoaca sa consideram cu seriozitate maxima implinirea poruncii privitoare la iubirea frateasca. Jurisdictia este declarata: toti fratii trebuiesc iubiti, fara exceptii (“sa va iubiti unii pe altii”). Standardul este cunoscut: iubire dupa modelul Domnului Isus (“cum v-am iubit Eu, asa sa va iubiti si voi unii pe altii”). Motivatia este stimulatoare: dovedirea identitatii crestine (“prin aceasta vor cunoaste toti ca sunteti ucenicii Mei, daca veti avea dragoste unii pentru altii”). Intrebarea pentru noi astazi este: iubim ca si Isus? Consideram subiectul la fel de important cum l-a considerat Domnul Isus? Realitatea este ca fara ajutor de la Dumnezeu nu vom reusi niciodata, dar prin puterea si rodirea Duhului Sfant este posibil pentru ca “dragostea lui Dumnezeu a fost turnata in inimile noastre prin Duhul Sfant care ne-a fost dat” (Rom 5:5) si roada Duhului este “dragostea, bucuria, pacea...” (Gal 5:22). Deci intrebarea corecta este: Ai primit Duhul Sfant? Te conduce Duhul Sfant? Te lasi folosit de Duhul Sfant? Fie ca toti care citim aceste randuri sa traim urmand exemplul Domnului Isus, prin puterea Duhului Sfant!

 

Treapta 18 (Ioan 17-21):

In evanghelia sa, Ioan ne prezinta mai multe categorii de oameni: unii care s-au impotrivit lui Isus, altii care au ramas indiferenti fata de invatatura lui Isus, si o minoritate care L-au acceptat pe Isus ca Domn si Mantuitor. Din aceasta ultima categorie, un sub-grup interesant este reprezentat de Iosif din Arimateia, despre care gasim scris ca “era ucenic al lui Isus, dar pe ascuns, de frica iudeilor” (Ioan 19:38). Iosif din Arimateia este un personaj tipologic care intruchipeaza ucenicii incorporati la “serviciile crestine secrete”. Oameni despre care nimeni nu stie ca sunt crestini. Oameni care il vor pe Isus, dar care evita sa aiba legaturi cu ucenicii lui Isus. Oameni care sunt dispusi sa-L slujeasca pe Isus (Iosif din Arimateia si-a donat mormantul lui Isus), dar care nu sunt gata sa se implice la nivel de biserica. Oameni care nu se asociaza cu crestinii pentru ca le este teama ca vor avea de suferit pentru credinta si marturia lor. Evangheliile ne informeaza ca Iosif din Arimateia, era un om bogat (Matei 27:57,58) cu relatii la nivel inalt (a avut acces la Pilat si a primit ce ceruse de la Pilat); un sfetnic cu vaza al soborului (Marcu 15:43). Iosif din Arimateia avea multe de pierdut daca se afla ca este ucenic al lui Isus si prin urmare, a decis sa-si traiasca credinta “pe ascuns”. Cu toate ca era om bun si evlavios (Luca 23:50) care astepta Imparatia lui Dumnezeu (Marcu 15:43), Iosif din Arimateia avea o problema de devotament: “era ucenic al lui Isus, dar pe ascuns, de frica iudeilor.” Teama il priva de trairea unei vieti crestine plenare: era strain de bucuria partasiei fratesti si era sarac spiritual pentru ca nu putea conduce pe nimeni la Hristos. De asemenea, teama lui Iosif din Arimateia indica inspre o cunoastere superficiala a lui Isus si dovedeste lipsa de maturitate spirituala. Meditand la Iosif din Arimateia, suntem provocati fiecare sa ne examinam relatia cu Domnul Isus si cu Biserica lui Isus. Cum iti traiesti tu viata de credinta, iubite cititor? Se cunoaste din faptele si din vorbele tale ca esti ucenic al lui Isus? Ai curajul sa-ti declari convingerile crestine intotdeauna? Care este nivelul tau de implicare in lucrarile de slujire ale Bisericii? De care departament apartii? Esti de la “serviciile crestine secrete” sau esti cunoascut de toti ca un crestin devotat? Fie ca nimic si niciodata sa nu ne impiedice sa-L marturisim pe Domnul Isus, Cel care a zis ca “pe orisicine Ma va marturisi inaintea oamenilor, il voi marturisi si Eu inaintea Tatalui Meu care este in ceruri; dar de oricine se va lepada de Mine inaintea oamenilor, Ma voi lepada si Eu inaintea Tatalui Meu care este in ceruri.” (Matei 10:32,33) Doamne, ajuta! Doamne, da izbanda!

 

Treapta 19 (Fapte 1-5):

“Dupa patima Lui, (Isus, n.a.) li s-a infatisat viu, prin multe dovezi, aratinduli-se deseori timp de patruzeci de zile, si vorbind cu ei despre lucrurile privitoare la Imparatia lui Dumnezeu.” (Fapte 1:3) Este foarte important sa cunoastem prioritatile pe care le-a avut Domnul Isus in timpul lucrarii Sale pe pamant, pentru ca sa stim cum sa planificam anii vietii noastre si in ce sa ne investim viata. Toti crestinii ar trebui sa invete de la Domnul Isus ce este cu adevarat important in viata: obiectivele ce merita sa ne consume existenta efemera, faptele care sunt compatibile cu statutul de copii ai lui Dumnezeu, gandurile si vorbele inspirate de Duhul Sfant si nu in cele din urma, atitudinea vis-a-vis de realitatea ce urmeaza mortii fizice. La inceputul lucrarii Sale, Domnul Isus a propovaduit si a zis: “S-a implinit vremea si Imparatia lui Dumnezeu este aproape. Pocaiti-va si credeti in Evanghelie.” (Marcu 1:15) Apoi, Isus a chemat oamenii sa-L urmeze, a facut ucenici si a petrecut timp cu ei invatandu-i modelul vietii in Imparatia lui Dumnezeu si in cele din urma i-a trimis sa faca ucenici: “Duceti-va si faceti ucenici din toate neamurile, botezandu-i in Numele Tatalui, si al Fiului si al Sfantului Duh. Si invatati-i sa pazeasca tot ce v-am poruncit.” (Matei 28:19,20a) Astfel si-a trait Domnul Isus viata pe pamant si ca sa incurajeze ucenicii sa urmeze exemplul Lui, in cele patruzeci de zile dintre inviere si inaltare, a facut acelasi lucru: li s-a arata deseori si a vorbit cu ei lucrurile privitoare la Imparatia lui Dumnezeu (Fapte 1:3). Isus a incurajat in permanenta facerea de ucenici, partasia frateasca si zidirea sufleteasca prin promovarea standardelor Imparatiei lui Dumnezeu. Intelegem din aceasta ca toti ucenicii Lui trebuie sa faca la fel. Toti oamenii care doresc sa ajunga in cer linga Isus trebuie sa traiasca asa cum a trait El. Pretuiesti tu pilda de viata a Domnului Isus? Este El modelul vietii tale? Cine te inspira in alegerea prioritatilor? Isus a fost interesat sa promoveze pocainta si credinta in Evanghelie. Esti si tu pasionat de lucrurile acestea? Ce vorbesti tu cand te intalnesti cu alti oameni? Isus a vorbit lucrurile privitoare la Imparatia lui Dumnezeu. Ca sa vorbesti ce a vorbit Isus trebuie sa fii calauzit de Duhul lui Isus, trebuie sa fii parte din Imparatia lui Isus, si trebuie sa cunosti lucrurile privitoare la Imparatia lui Isus. Cum stai la capitolul acesta? Petreci suficient timp cu Isus, in partasie personala, prin Duhul Sfant si prin intermediul Scripturii, ca sa stii sa te porti asemenea Lui? Fie ca de astazi sa traiesti inspirat doar de exemplul lui Isus. Amin !

 

Treapta 20 (Fapte 6-10):

Evenimentul convertirii lui Saul din Tars inregistreaza 3 intrebari care reveleaza cateva din cele mai semnificative adevaruri ale credintei crestine. Prima intrebare apartine Domnului Isus: “Saule, Saule, pentru ce Ma prigonesti?” (Fapte 9:4) si ne arata cu claritate ca Domnul Isus se identifica cu Biserica Sa. Se declansase o prigoana puternica impotriva crestinilor si Domnul Isus foloseste contextul acesta impotrivitor pentru a ne asigura ca El cunoaste trairile Bisericii si este prezent intre credinciosi prin Duhul Sfant, si nu in ultimul rand, se identifica cu ucenicii Sai. Tot ce li se intampla crestinilor se rasfrange asupra Domnului Isus care este Capul Bisericii si Fratele nostru mai mare. Aceasta revelatie este o mare incurajare, dar implica si o mare responsabilitate. Avem obligatia sa traim o viata sfanta pentru ca in tot ceea ce facem il reprezentam pe Fiul lui Dumnezeu.

Cea de-a doua intrebare este adresata de Saul: “Cine esti Tu, Doamne?” (Fapte 9:5) si ne invata ca punctul de pornire in viata crestina este cunoasterea corecta a Domnului Isus. Saul a dorit sa afle adevarul chiar de la Isus: nu s-a mai multumit cu ceea ce i-au spus altii despre Isus, si nici nu a ramas blocat in sablonul cu ideile lui preconcepute, ci a apelat la marturia lui Isus si pentru ca a acceptat adevarul ce i-a fost revelat, viata lui a fost revolutionata chiar in ceasul acela.

In al treilea rand, intrebarea “Doamne, ce vrei sa fac?” (Fapte 9:6) urmeaza ca si consecinta a intelegerii corecte a lui Isus. Dupa ce omul pacatos realizeaza ca Isus este Fiul lui Dumnezeu si Domnul Bisericii, trebuie sa urmeze in mod invariabil momentul transferului de autoritate. Saul nu se mai gandeste in termeni firesti: “Ce fac de aici inainte?” ci priveste spre viitor oferindu-si viata lui Isus Cristos: “Doamne, ce vrei sa fac?” Intelegem de aici ca nimeni nu este gata sa-L urmeze pe Isus si sa-L slujeasca pe Isus pina cand nu intelege in mod corect urmatoarele 3 lucruri: relatia lui Isus cu Biserica, identitatea lui Isus, si importanta supunerii in fata lui Isus. Doamne, da-ne harul acesta la toti! Amin!

 

Treapta 21 (Fapte 11-15):

In concluzia predicii prezentate de apostolul Pavel in sinagoga din Antiohia Pisidiei, gasim raspuns clar la problema cea mai acuta care apasa asupra omenirii, problema pacatelor. Proclamindu-L pe Domnul Isus Cristos, Pavel declara convingator: “sa stiti dar, fratilor, ca in El (in Isus, n.a.) vi se vesteste iertarea pacatelor; si oricine crede, este iertat prin El de toate lucrurile de care n-ati putut fi iertati prin Legea lui Moise.” (Fapte 13:38,39) In aceasta declaratie glorioasa, Pavel afirma cateva adevaruri fundamentale ale credintei crestine:

Dumnezeu face cunoscut tuturor oamenilor ca exista un plan de mantuire (“sa stiti dar, fratilor”)

Pacatele omului atrag pedeapsa lui Dumnezeu (omul are nevoie de iertare).

Omul nu se poate dezvinovati inaintea lui Dumnezeu (nici chiar stradania de a implini poruncile divine nu inlatura vina pentru pacat).

Domnul Isus Cristos este singura solutie pentru iertarea pacatelor (Dumnezeu ofera in dar ceea ce omul nu poate castiga prin merite proprii).

Oricine poate beneficia de harul mantuitor al lui Dumnezeu (“oricine crede”).

Domnul Isus poate ierta orice fel de pacat si oricat de multe pacate a savarsit cineva (“oricine crede, este iertat prin El de toate lucrurile..”)

Iertarea pacatelor se primeste prin credinta in Domnul Isus (“oricine crede este iertat”)

Dupa ce au aflat despre planul de mantuire a lui Dumnezeu, unii dintre cei ce-l ascultau pe Pavel au crezut si au fost mantuiti si « erau plini de bucurie si de Duhul Sfant » (Fapte 13:52) ; dar altii au nesocotit atat mesajul lui Dumnezeu cat si pe mesagerul lui Dumnezeu si « vorbeau impotriva celor spuse de Pavel, si-l batjocoreau. » (Fapte 13:45)

Dumnezeu, in dragostea Lui cea mare pentru sufletele oamenilor din generatia noastra, ne-a facut si noua cunoscut mesajul despre iertarea pacatelor. Intrebarea Duhului Sfant pentru tine, iubitul meu cititor este: din care grup faci parte? Dintre aceia care au crezut si acum sunt plini de bucurie si plini de Duhul Sfant? Sau din grupul impotrivitorilor impietriti si critici? Rugaciunea mea pentru tine este sa crezi in Domnul Isus, sa-ti marturisesti pacatele si sa te pocaiesti ca sa primesti iertare! Dumnezeu sa-ti dea harul acesta! Amin!

 

Treapta 22 (Fapte 16-20):

In cea de-a doua calatorie misionara, apostolul Pavel a fost calauzit de Dumnezeu sa viziteze sinagoga iudeilor din Berea si gasim scris despre oamenii acestia ca “aveau o inima mai aleasa decat cei din Tesalonic” (Fapte 17:11a). Iata un compliment inaltator si o calitate onorabila care ar face cinste oricarui crestin. Invatam din textul biblic ca au fost cel putin doua motive pentru care iudeii din Berea au primit “reputatia” de a avea o inima mai aleasa decat iudeii din Tesalonic. In primul rand, au primit Cuvantul cu toata ravna; si in al doilea rand, cercetau Scripturile in fiecare zi, ca sa vada daca ce li se spunea, este asa (vs11b). Cu alte cuvinte, au avut inimi deschise pentru Cuvantul lui Dumnezeu si o minte veghetoare preocupata de adevarul Scripturii. Iudeii din Berea nu au fost nici impotrivitori, nici sceptici si nici indiferenti fata de mesajul Evangheliei, ci au avut pasiune pentru cunoasterea voii lui Dumnezeu. Ei studiau Scriptura in fiecare zi cu staruinta si analizau tot ceea ce li se spunea prin filtrul Cuvantului scris al lui Dumnezeu. Aveau inima deschisa la vorbirea Duhului si mintea veghetoare la vorbirea omului. Iata de ce “aveau o inima mai aleasa decat iudeii din Tesalonic.” Prin exemplul lor, iudeii din Berea ne provoaca si pe noi astazi sa fim oameni diligenti care sa ramanem statornici la adapostul Cuvantului scris al lui Dumnezeu. Fie ca Domnul Isus sa ne binecuvinteze pe toti cu intelepciune si discernamant, pentru a primi si noi calificativul de “oameni cu o inima aleasa.” Amin!

 

Treapta 23 (Fapte 21-25):

La finalul celei de-a treia calatorii misionare, pe cand se afla in Cezarea, apostolul Pavel a facut o declaratie care sumarizeaza intreaga filozofie a vietii lui: “Eu sunt gata nu numai sa fiu legat, dar chiar sa si mor in Ierusalim pentru Numele Domnului Isus.” (Fapte 21:13) Este important sa ne reamintim ca Pavel fusese instiintat de Duhul Sfant (Fapte 20:22-24) si de proorocul Agab (Fapte 21:10,11) ca il asteapta persecutii si multa suferinta pentru credinta si marturia lui, dar cu toate acestea, apostolul Pavel ramane determinat sa-si implineasca cu credinciosie slujba primita de la Dumnezeu. Pavel nu face concesii in ceea ce priveste credinta, nici nu se descurajeaza in fata incercarilor, si nici nu se lasa induplecat de parerile oamenilor; ci marturiseste convingator ca Domnul Isus este mai important pentru el chiar decat viata: “sunt gata.. sa mor.. pentru Numele Domnului Isus” (21:13). Pentru Pavel, cauza Imparatiei lui Dumnezeu era mai importanta decat confortul vietii si perspectiva intalnirii cu Domnul Isus in rai era mai pretioasa decat ramanerea pe pamant in compania oamenilor.

In lumina exemplului apostolului Pavel, suntem si noi astazi invitati sa ne evaluam sistemul de valori si loialitatea fata de Domnul Isus si pasiunea pentru promovarea Imparatiei lui Dumnezeu. Duhul Sfant ne intreaba pe fiecare astazi: Esti tu gata sa renunti le agenda vietii tale pentru a-l sluji pe Domnul Isus? Esti tu atat de legat de cer incat sa-ti fie usor sa renunti la sistemul uman de valori pentru a imbratisa principiile de viata predicate de Domnul Isus? Esti tu pregatit sa mori pentru Numele Domnului Isus?

Si pentru ca sa raspundem corect la intrebarile de mai sus, trebuie doar sa ne aducem aminte de felul in care ne-am trait viata astazi. Sa ne aducem aminte de deciziile pe care le-am luat, de faptele pe care le-am facut, de simtamintele pe care le-am nutrit in inima si de planurile pe care le-am intocmit pentru viitor. Sincer, inaintea lui Dumnezeu care cunoaste totul, poti tu sa spui ca esti gata sa mori pentru Domnul Isus? Daca da, atunci slavit sa fie Dumnezeu; iar daca raspunsul tau este negativ, te invit sa te pocaiesti si sa traiesti dupa voia lui Dumnezeu... pentru ca doar cine este gata sa moara, doar acela este gata sa traiasca cu adevarat! Amin!

 

Treapta 24 (Fapte 26-Romani 2):

“Pavel, rob al lui Isus Hristos..” (Romani 1:1). Acesta este primul lucru pe care sfantul apostol Pavel il afirma despre sine atunci cand se prezinta Bisericii din Roma. Acestea sunt cuvintele de introducere ale Epistolei catre Romani si cu siguranta ca au o insemnatate deosebita, mai ales daca consideram faptul ca “robul (n.a. sclavul) lui Isus Hristos” urmeaza sa scrie cel mai profund curs de teologie sistematica din intreg Noul Testament. Este important sa observam ca mai inainte de a-si declara autoritatea apostolica, Pavel clarifica relatia lui cu Isus Hristos si arata prin aceasta ca autoritatea sa apostolica deriva din statutul de subordonat al Domnului Isus: ”Pavel, rob al lui Isus Hristos, chemat sa fie apostol, pus deoparte ca sa vesteasca Evanghelia lui Dumnezeu..” (Romani 1:1). Prin faptul ca Pavel se defineste drept rob (sclav) al lui Isus Hristos, el practic marturiseste ca tot ceea ce urmeaza sa scrie este din partea Stapanului sau, a Domnului Isus Hristos.

Daca consideram statutul de rob (sclav) in societatea secolului I, intelegem cateva lucruri:

1. robii erau proprietatea stapanilor;

2. robii slujeau in totalitate la discretia stapanilor;

3. robii erau complet dependenti de stapanii lor;

4. robii slujeau din simtamantul datoriei, nu ca sa primeasca rasplata.

Aplicand toate acestea la sfantul apostol Pavel, intelegem mai bine motivatia si modalitatea slujirii lui Pavel. Chiar daca a facut parte din elita crestinilor secolului I, apostolul Pavel nu s-a rusinat sa se numeasca rob (sclav) al Domnului Isus Hristos, ci a trait in permanenta la discretia Stapanului sau si in cele din urma si-a dat viata ca martir in slujba Stapanului sau. Pavel si-a “consumat” viata pentru cauza Imparatiei Domnului Isus... ca rob (sclav), nu ca si angajat!

Este important sa intelegem astazi ca statutul de rob al lui Isus Hristos se aplica tuturor crestinilor, nu doar liderilor Bisericii. Oamenii nascuti din nou si predati Domnului Isus, traiesc asemenea apostolului Pavel, adica la discretia Domnului Isus. Ei nu isi permit sa spuna niciodata “nu am timp sa slujesc” si nici “nu vreau sa ma implic”. Crestinii adevarati sunt robi ai lui Isus, nu parteneri cu Isus si nici consilieri ai lui Isus, ci robi (sclavi) care traiesc in permanenta ca sa faca pe placul Stapanului lor. Traiesti tu in felul acesta? Sau esti inca robul lumii acesteia? Fie ca astazi, meditand la exemplul sfantului apostol Pavel, sa ne decidem fiecare sa ne raportam corect la Domnul Isus si sa ne oferim in slujba Bisericii Lui, pentru tot restul vietii noastre! Amin!

 

Treapta 25 (Romani 3-7):

Pentru toti cei interesati de viata vesnica impreuna cu Dumnezeu, apostolul Pavel face o declaratie incurajatoare, care revolutioneaza lumea religioasa si care demonstreaza superioritatea crestinismului fata de toate celelalte sisteme religioase: “Dar acum s-a aratat o neprihanire pe care o da Dumnezeu, fara lege.. si anume, neprihanirea data de Dumnezeu, care vine prin credinta in Isus Hristos, pentru toti si peste toti cei ce cred in El.” (Romani 3:21,22) Vestea aceasta buna urmeaza paragrafului in care Pavel descrie starea decazuta a omenirii apostate, si contrasteaza neputinta umana in castigarea mantuirii cu bunavointa lui Dumnezeu care ofera in dar salvarea de pacate.

Declaratia aceasta a apostolului Pavel glorifica dragostea lui Dumnezeu, oferita tuturor oamenilor, in contextul in care “nu este nici unul care sa caute cu tot dinadinsul pe Dumnezeu. Toti s-au abatut si au ajuns niste netrebnici. Nu este nici unul care sa faca binele, nici unul macar.” (Romani 3:11,12) Chiar daca omenirea intreaga a intors spatele lui Dumnezeu si chiar daca dreptatea divina a condamnat depravarea umanitatii, totusi, Dumnezeu s-a indurat de neamul omenesc si a oferit o solutie accesibila tuturor, fara sa se tina seama de meritele personale.

Solutia lui Dumnezeu este Isus Hristos! Decretul ceresc prevede ca toti oamenii care cred in Domnul Isus Hristos sa primeasca neprihanirea Domnului Isus Hristos, pentru a scapa de pedeapsa iadului si pentru a mosteni Imparatia Cerului. Cei care accepta solutia lui Dumnezeu, cred ca Isus Hristos a murit pe cruce pentru pacatele lor si inteleg ca primind neprihanirea pe care o da Dumnezeu prin Isus Hristos, se angajeaza sa traiasca o viata noua, asemenea Domnului Isus! Este vorba aici de justificare prin credinta (atunci cand omul pacatos crede in Isus Hristos ca Domn si Mantuitor) si sfintire prin ascultare (un proces care incepe in momentul acceptarii solutiei lui Dumnezeu si care continua toata viata aici pe pamant, pina la intalnirea cu Domnul Isus in slava).

Sfanta Scriptura ne invita astazi pe fiecare, prin epistola apostolului Pavel, sa meditam la viata noastra spirituala si sa ne evaluam in lumina planului de mantuire a lui Dumnezeu. Mantuirea este un dar care se primeste crezand in Domnul Isus Hristos, fara merite personale. Ai tu darul acesta? Nu te-am intrebat daca meriti mantuirea, ci daca ai cerut sa primesti in dar mantuirea lui Dumnezeu! Oamenii care au siguranta mantuirii (crestinii) sunt angajati intr-un proces de sfintire a vietii, dupa pilda de traire a Domnului Isus. Esti astazi mai sfant decat ieri? Dar comparat cu anul trecut? Se poate observa un progres in viata ta spirituala? Roaga-te chiar acum ca Dumnezeu sa-ti dea putere sa iei decizii sfinte care sa-ti dea certitudinea vietii vesnice in Imparatia Cerului! Amin!

 

Treapta 26 (Romani 8-12):

“De alta parte, stim ca toate lucrurile lucreaza impreuna spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, si anume, spre binele celor ce sunt chemati dupa planul Sau.” Romani 8:28 este unul dintre cele mai cunoscute versete biblice si aceasta pentru ca ofera asigurarea de care are nevoie fiecare om pentru a-si regasi stabilitatea in momentele dificile si neintelese ale vietii. Dumnezeu ofera tuturor copiilor Sai promisiunea ca intotdeauna providenta Lui guverneaza actele vietii si toate circumstantele care uneori par incontrolabile. Voia suverana a lui Dumnezeu conduce istoria inspre implinirea planului vesnic care prevede mantuirea celor chemati dupa placul Sau, in vederea formarii unui popor de oameni asemenea Domnului Isus Hristos (vs29). Ce revelatie glorioasa!

Mesajul transmis de Duhul Sfant prin Romani 8:28 ne vorbeste in primul rand despre Dumnezeu: despre dragostea, intelepciunea, atotputernicia, si omnistiinta lui Dumnezeu. Apoi, in al doilea rand, Romani 8:28 vorbeste despre credinta, bucuria, pacea si rabdarea crestina care trebuie sa-i caracterizeze pe toti copiii lui Dumnezeu. Crestinii autentici gasesc mangaiere in incercari pentru ca il cunosc in mod corect pe Dumnezeu si partasia lor zilnica cu Dumnezeu, scaldata in iubire, le ofera incredintarea ca Dumnezeu permite doar evenimente cu rezultat binecuvantat in perspectiva vesnica! Dumnezeu nu greseste niciodata si nici nu este vreodata depasit de evenimente. Tot ceea ce se intampla este aprobat (atentie, nu generat) de Dumnezeu!

“De alta parte, stim ca toate lucrurile lucreaza impreuna spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, si anume, spre binele celor ce sunt chemati dupa planul Sau. Caci pe aceia pe care i-a cunoscut mai dinainte, i-a si hotarat mai dinainte sa fie asemenea chipului Fiului Sau, pentru ca El sa fie cel intai nascut dintre mai multi frati. Si pe aceia pe care i-a hotarat mai dinainte, i-a si chemat; si pe aceia pe care i-a chemat, i-a si socotit neprihaniti; iar pe aceia pe care i-a socotit neprihaniti, i-a si proslavit.” (Romani 8:28-30) Versetele acestea ne ofera noua, tuturor copiilor lui Dumnezeu cea mai minunata asigurare si cea mai sfanta promisiune: garantia vietii vesnice in Imparatia cerului! Slavit sa fie Domnul Isus pentru ca a facut posibila mantuirea noastra! Sa ne silim dar sa traim in sfintenie ca recunostinta lui Dumnezeu si ca dovada a noii noastre identitati! Amin!

 

Treapta 27 (Romani 13- 1Cor 1):

“Caci daca traim, pentru Domnul traim; si daca murim, pentru Domnul murim. Deci, fie ca traim, fie ca murim, noi suntem ai Domnului.” (Rom 14:8) Versetul acesta sintetizeaza filozofia de viata a copiilor lui Dumnezeu, prin aceea ca exprima hotararea definitiva de a trai pentru slava Domnului Isus. Crestinul nu mai traieste nici dupa indemnurile firii pamantesti (Gal 5:24) si nici dupa modelul lumii apostate (Rom 8:8,9); ci intreaga existenta a copiilor lui Dumnezeu este orientata inspre ceea ce-i place lui Dumnezeu si pentru realizarea scopurilor Lui in lume (caci daca traim, pentru Domnul traim). Decizia aceasta irevocabila este urmarea logica a intelegerii statutului pe care crestinul il are in raport cu Dumnezeu (noi suntem ai Domnului). Si chiar mai mult decat atat, Sfanta Scriptura declara ca “Hristos pentru aceasta a murit si a inviat, ca sa aiba stapanire si peste cei morti si peste cei vii.” (14:9) Deci, daca crestinul este proprietatea lui Dumnezeu si daca Domnul Isus este Stapan asupra celor mantuiti, concluzia obiectiva este ca Dumnezeu dispune in totalitate de viata omului mantuit. Asadar, noi datoram supunere neconditionata si atentie nedivizata Domnului Isus. Se poate observa lucrul acesta din felul in care traim viata zilnica? Dar din felul in care ne raportam la semenii nostri?

Contextul imediat al versetului 8 vorbeste despre ingaduinta crestineasca si nu la intamplare l-a inspirat Duhul Sfant pe apostolul Pavel sa insereze declaratia loialitatii fata de Dumnezeu chiar in inima pasajului care indeamna la dragoste si acceptare in relatiile cu fratii de credinta. Proba practica confirma sau infirma statutul de copii ai lui Dumnezeu. Transformarea launtrica trebuie sa se vada in interactiunile cu semenii nostri. Caracterizand grupul celor nascuti din nou, Pavel scrie ca “niciunul din noi nu traieste pentru sine..caci daca traim, pentru Domnul traim”(vs7,8). Este evident ca traind pentru placerea Domnului Isus, nici un crestin nu isi dispretuieste fratii si nici nu-i face sa pacatuiasca ispitindu-i si apoi judecandu-i intr-un spirit critic (vezi 14:1-15:7).

Cine este al Domnului Isus, are intotdeauna in vedere sfintirea si binecuvantarea fratilor de credinta. “Asadar, sa urmarim lucrurile care duc la pacea si zidirea noastra (14:19). Amin!

 

Treapta 28 (1Corinteni 2-6):

“Toate lucrurile imi sunt ingaduite, dar nu toate sunt de folos; toate lucrurile imi sunt ingaduite, dar nimic nu trebuie sa puna stapanire pe mine.” (1Cor 6:12) Versetele acestea sunt foarte adesea folosite ca licenta pentru pacat in viata unora care isi permit sa traiasca o viata de libertinaj religios. Oamenii acestia il citeaza pe sfantul apostol Pavel atunci cand spune ca “toate lucrurile imi sunt ingaduite” si se ascund in spatele acestei afirmatii pentru a-si satisface curiozitatile starnite de firea pamanteasca si pentru a abuza limitele libertatii crestine in privinta subiectelor neadresate in mod specific in Cuvantul lui Dumnezeu (ex. fumatul, dansul, etc).

In loc sa fie pasionati de aprofundarea vietii dupa modelul Domnului Isus, unii oameni cauta sa descopere cat de departe pot sa mearga in experimentarea “placerilor vietii” si totusi sa ramana in voia lui Dumnezeu. In loc sa caute in Scriptura lucrurile care sunt de folos pentru maturizarea caracterului crestin, unii cauta sa descopere “prin degustare” ce este de folos si ce este daunator vietii duhovnicesti. In loc sa urmeze soapta Duhului Sfant care are in vedere sfintirea sufletului, unii asculta glasurile seducatoare ale lumii senzuale care promite satisfacerea trupului!

Noua insa, Cuvantul lui Dumnezeu ne adreseaza astazi invitatia de a umbla “pe mijlocul cararilor neprihanirii” (Prov 8:20) calauziti de intelepciunea care vine de sus. Indemnul apostolului Pavel catre Timotei este valabil pentru fiecare dintre noi: “Fugi de poftele tineretii si urmareste neprihanirea, credinta, dragostea, pacea, impreuna cu cei ce cheama pe Domnul dintr-o inima curata.” (2Tim 2:22) Tinta vietii noastre trebuie sa fie umblarea tot mai aproape de Dumnezeu, cu stradania de a implini tot Cuvantul Scripturii, in compania oamenilor dedicati lui Dumnezeu din Biserica rascumparata a Domnului Isus. Nu sa testam cat de departe se poate trai de Dumnezeu, in compania oamenilor faradelegii si in experimentarea “placerilor firii pamantesti”... ci sa ne lipim de Domnul si sa fim un singur duh cu El (1Cor 6:17), adica sa proslavim pe Dumnezeu in trupul si in duhul nostru care sunt ale lui Dumnezeu (6:20).

Declaratia apostolului Pavel inteleasa in context, devine asadar exprimarea deciziei de a infaptui doar ceea ce ajuta la cresterea spirituala (doar ceea ce este de folos in lumina vesniciei). Fie ca Duhul lui Dumnezeu sa ne lumineze ochii mintii ca sa intelegem intotdeauna Sfinta Scriptura, in conformitate cu voia lui Dumnezeu. Amin!

 

Treapta 29 (1Corinteni 7-11):

In toate adunarile crestine sunt oameni cu diferite nivele de maturitate spirituala si aceasta inseamna ca interactiunea dintre frati poate genera uneori tensiuni din pricina intelegerii diferite a anumitor subiecte de natura bisericeasca. Maturitatea spirituala trebuie corelata cu intelepciunea duhovniceasca si are ca urmare viata crestina abundenta promisa de Domnul Isus in Ioan 10:10. In vederea trairii vietii crestine plenare este absolut necesara definirea libertatii crestine in perimetrul ingaduit de Sfanta Scriptura prin intelegerea corecta a lucrurilor permise copiilor lui Dumnezeu. Datorita acestui aspect practic, este nevoie de principii biblice clare care sa guverneze relatiile fratesti pentru ca altfel se ajunge la anarhie din pricina interpretarilor subiective a temelor aflate in discutie. In sensul acesta, nu incape nici o indoiala ca Legea dragostei trebuie aplicata atunci cand apar puncte de vedere diferite in comunitatea crestina si recomandarea generala este ca diferentele sa fie rezolvate “in dragoste”. Dar cum se aplica Legea dragostei? Si cine stabileste limitele pina la care trebuie sa extindem dragostea crestina?

Un raspuns posibil la aceste intrebari il ofera apostolul Pavel atunci cand scrie corintenilor si le spune: Luati seama ca nu cumva slobozenia voastra sa ajunga o piatra de poticnire pentru cei slabi. (parafrazare 1Cor 8:9) “Si astfel, el, cel care este slab, va pieri din pricina acestei cunostinte a ta: el, fratele, pentru care a murit Hristos! Daca pacatuiti astfel impotriva fratilor si le raniti cugetul lor slab, pacatuiti impotriva lui Hristos.” (1 Cor 8:11,12)

Ceea ce vrea sa spuna apostolul Pavel este ca libertatea pe care ne-o permitem “in Hristos” trebuie extinsa doar pina la limita la care devine o pricina de poticnire pentru fratii cu care interactionam in comunitatea crestina unde ne-a asezat Dumnezeu. Cu siguranta ca principiul acesta poate fi aplicat doar prin puterea dragostei lui Dumnezeu care a fost turnata in inimile noastre prin Duhul Sfant care ne-a fost dat (Rom 5:5). Sacrificiul dragostei crestine nu este niciodata prea mare, pentru ca dragostea adevarata “nu cauta folosul sau...ci acopere totul...si sufere totul” (1Cor 13:5,7). Si ca incurajare, apostolul Pavel ofera un exemplu practic care ilustreaza principiul oferit mai sus: “daca o mincare face pe fratele meu sa pacatuiasca, nu voi minca niciodata carne, ca sa nu fac pe fratele meu sa pacatuiasca.” (1Cor 8:13)

In adunarile noastre, suntem foarte diferiti ca si grad de maturitate spirituala si prin urmare, in baza intelegerii Scripturii si prin libertatea constiintei controlate de Duhul Sfant ne permitem multe lucruri care in anumite circumstane pot deveni pricina de poticnire pentru fratii nostri. Suntem invatati astazi de apostolul Pavel sa traim in asa fel incat sa nu fim pricina de poticnire pentru fratii sinceri, care inca nu inteleg Scriptura asa cum ne-a fost noua descoperita de Duhul Sfant. Si in plus, sa ne straduim sa-i ajutam si pe ei sa priceapa invatatura Scripturii pentru ca sa se bucure de o viata crestina plenara, in baza cuvintelor Domnului Isus Hristos: “Eu am venit ca oile sa aiba viata si sa o aiba din belsug.” (Ioan 10:10) Dumnezeu sa ne ajute pe toti la aceasta! Amin!

 

Treapta 30 (1Cor 12-16):

“Chiar daca... si n-as avea dragoste...” (1Cor 13:1-3) Apostolul Pavel, inspirat de Duhul Sfant contrasteaza dragostea crestina cu darurile duhovnicesti si cu sacrificii umane colosale pentru a ilustra valoarea incomensurabila a dragostei dumnezeiesti. In lumina acestei prezentari, chiar si cel mai religios om trebuie sa se smereasca si fiecare dintre noi suntem obligati sa ne evaluam motivatiile pentru ca altfel riscam sa traim in zadar!

Asadar, sub incidenta reflectorului divin care patrunde pina in profunzimea fiintei noastre si cerceteaza gandurile ascunse ale inimii, cum stam cu DRAGOSTEA?

Care este situatia ta, iubitul meu cititor? Nu te intreb despre faptele tale bune si nici despre performantele tale religioase.. ci te intreb in Numele Domnului: cum stai cu DRAGOSTEA?

“Chiar daca...si n-as avea dragoste...sunt o arama sunatoare sau un chimval zanganitor (vs1); nu sunt nimic (vs2); nu-mi foloseste la nimic (vs3)“. Asadar, cum stai cu DRAGOSTEA? Ai grija ce raspunzi, pentru ca “se vede”!!! (nu aude nimeni ce raspunzi, dar toti vad nivelul dragostei tale)

 

Treapta 31 (2Cor 1-5):

“Caci toti trebuie sa ne infatisam inaintea scaunului de judecata al lui Hristos, pentru ca fiecare sa-si primeasca rasplata dupa binele sau raul pe care-l va fi facut cand traia in trup.” (5:10) Versetul acesta este oferit ca o concluzie la sectiunea in care Pavel vorbeste despre slujirea lui Dumnezeu cu Evanghelia, urmarind scopuri eterne (“noi ne uitam la lucrurile care nu se vad”, 4:18) si silindu-ne sa fim placuti Domnului in marturia noastra aici pe pamant (vs9).

Declaratia lui Pavel are caracter universal (toti trebuie sa ne infatisam inaintea scaunului de judecata a lui Hristos, pentru ca fiecare sa-si primeasca rasplata) si totodata are caracter retributiv (rasplata dupa binele sau raul pe care-l va fi facut cand traia in trup). Dumnezeu ne anunta ca va fi o judecata individuala, nu una colectiva; si asta implica faptul ca fiecare din noi ne vom infatisa singuri inaintea Domnului Isus Hristos, Judecatorul cel Drept, si vom da socoteala de toata viata noastra. Toate gandurile si motivatiile, toate vorbele si faptele vor fi expuse si evaluate dupa standardul desavarsit al lui Dumnezeu cel Preasfant.

De asemenea, declaratia apostolului Pavel mai arata ca judecata va avea in vedere binele sau raul pe care fiecare om l-a savarsit “cand traia in trup”, adica pe pamant. Este exclusa categoric orice posibilitate de “reparare” a recordului personal dupa incheierea vietii aici pe pamant (prin rugaciuni si slujbe pentru morti, prin sedere in purgatoriu, in alte vieti traite intr-un ciclu presupus de reincarnare, etc). Toate aceste “alternative fictive” sunt inventii umane ale oamenilor care nu vor sa se pocaiasca si sa-si schimbe viata asa cum cere Dumnezeu in Biblie, cu claritate, in nenumarate randuri! Invitatia Sfintei Scripturi pentru fiecare om nascut pe pamant este sa se impace cu Dumnezeu aici si astazi, pina mai are suflare de viata.

Frumusetea este ca toti crestinii autentici care traiesc cu sfintenie si devotament oferindu-se in slujba Domnului Isus, toti acestia anticipeaza cu mare bucurie Ziua Judecatii pentru ca stiu ca-i asteapta o rasplata mareata pe care o vor primi din mainile Mantuitorului Preaiubit. Toti acestia pot spune impreuna cu apostolul Pavel “suntem plini de incredere si ne place mult mai mult sa parasim trupul acesta, ca sa fim acasa la Domnul” (5:8). Pentru crestinii care traiesc cu sfintenie si devotament, moartea nu este inspaimantatoare si judecata nu este pentru acuzare. Pentru toti cei care s-au pocait cu adevarat si care traiesc condusi de Duhul Sfant, moartea este rampa de lansare intr-o existenta desavarsita in rai, in prezenta lui Dumnezeu si in prezenta sfintilor.

Cum privesti tu astazi realitatea mortii si iminenta Judecatii de Apoi? Esti pregatit? Te invit in modul cel mai solemn posibil sa te pregatesti asa cum iti cere Dumnezeu in Biblie, cu pocainta si dedicare sfanta! Amin!

 

Treapta 32 (2Cor 6-10):

In cea dea doua epistola catre Corinteni, apostolul Pavel adreseaza si subiectul inchinarii financiare si astfel, in capitolele 8 si 9 gasim prezentate cateva principii care trebuie sa guverneze viata de darnicie a tuturor copiilor lui Dumnezeu. Trebuie subliniat chiar de la inceput ca invatatura sfanta din aceste capitole nu se refera la zeciuiala, ci are in vedere darnicia oferita peste zeciuiala. Rugaciunea mea staruitoare inaintea lui Dumnezeu este ca fiecare din noi sa tratam cu deplina seriozitate aceste indemnuri si sa ne decidem astazi sa ne corectam viata in privinta inchinarii financiare pentru a fi placuti lui Dumnezeu.

1. Darnicia trebuie sa fie o practica regulata. Copiii lui Dumnezeu trebuie sa cultive in viata lor darnicia si sa-i ofere Domnului partea Lui, indiferent de conditia materiala in care se gasesc. Apostolul Pavel lauda Bisericile Macedoniei pentru ca au daruit imbelsugat, in mijlocul multor necazuri si din putinul lor caracterizat aici drept saracie lucie. (8:2)

2. Darnicia trebuie sa fie libera, nu fortata de nimeni. Cand omul constientizeaza darnicia lui Dumnezeu prin Domnul Isus, rezultatul trebuie sa fie recunoastinta exprimata si prin darnicie care sa spijineasca vestirea Evangheliei. Asadar, despre fratii macedoneni, Pavel scrie “ca au dat de buna voie” (8:3), iar noua ne spune astazi ca “fiecare sa dea dupa cum a hotarat in inima lui: nu cu parere de rau sau de sila.” (9:7)

3. Darnicia trebuie sa fie facuta fara zgarcenie. Pavel lauda fratii macedoneni si-i ofera drept pilda de urmat pentru “belsugul lor de darnicie” (8:2) si pentru ca au dat “peste puterile lor” (8:3); iar corintenilor le spune ca strangerea darurilor sa fie facuta cu “darnicie, nu cu zgarcenie.” (9:5)

4. Darnicia trebuie sa fie un act de inchinare. Omul nascut din nou, prin definitie, si-a predat controlul vietii Domnului Isus si de acum inainte, tot ce are este in administrarea Duhului Sfant. Intelegand viata crestina din perspectiva aceasta, este usor sa intelegem motivul pentru care macedonenii au putut sa daruiasca imbelsugat, chiar in conditii adverse. Secretul lor este dezvaluit de Pavel in cuvintele “s-au dat mai intai pe ei insisi Domnului si apoi noua prin voia lui Dumnezeu.” (8:5)

5. Darnicia trebuie sa sporeasca odata cu maturizarea spirituala. Invatatura autoritara a apostolului Pavel este clarificatoare in privinta aceasta: “dupa cum sporiti in toate lucrurile: in credinta, in cuvant, in cunostinta, in orice ravna, si in dragostea voastra pentru noi, cautati sa sporiti si in aceasta binefacere.” (8:7)

6. Darnicia trebuie sa fie facuta cu bucurie, ca un semn de dragoste pentru Dumnezeu si pentru Biserica Domnului Isus, nu cu parere de rau “caci pe cine da cu bucurie il iubeste Dumnezeu” (9:7)

7. Darnicia trebuie sa aiba in vedere nevoile Bisericii. Suntem cu totii invatati de apostolul Pavel sa fim cu luare aminte la nevoile din lucrarea Domnului si sa participam cu banii nostri la sustinerea misiunii Bisericii: “este de prisos sa va mai scriu cu privire la strangerea de ajutoare pentru sfinti. Cunosc in adevar bunavointa voastra, cu care ma laud cu privire la voi... caci ajutorul dat de darurile acestea, nu numai ca acopere nevoile sfintilor, dar este si o pricina de multe multumiri lui Dumnezeu.” (9:1,12)

Iubite cititor, cum vei sta la judecata inaintea Domnului Isus, atunci cand te va intreba despre inchinarea financiara? Ai lasat Duhul Sfant sa preia controlul vietii tale in aria aceasta? Daca da, atunci cauta sa sporesti in darnicie si fii un exemplu pentru fratii tai! Daca insa esti legat de lucrurile materiale si daca dragostea de bani te robeste si te impiedica sa implinesti toata voia lui Dumnezeu, pocaieste-te chiar astazi de pacatul acesta si schimba-ti viata dupa Cuvantul Scripturii. Amin!

 

Treapta 33 (2Corinteni 11-Galateni 2):

Unul dintre versetele cel mai adesea citate din intreg Noul Testament este acela care consemneaza raspunsul lui Dumnezeu la rugaciunea de vindecare a apostolului Pavel: “Harul Meu iti este de ajuns; caci puterea Mea in slabiciune este facuta desavarsita.” (2Cor 12:9a) De multe ori, folosim aceasta asigurare a lui Dumnezeu pentru a ne consola in situatii dificile si apoi asteptam cu credinta ca Dumnezeu sa intervina pentru noi, sa ne elibereze din criza. Fiecare din noi am apelat la versetul acesta in situatii limita din viata noastra si de fiecare data am constatat ca Dumnezeu este mai mare decat problemele noastre si ca bunatatea Lui intrece priceperea noastra!

Este insa foarte important sa observam reactia apostolului Pavel atunci cand a primit asigurarea aceasta minunata de la Dumnezeu. Dupa ce s-a rugat de trei ori ca Dumnezeu sa-i vindece boala (12:8) si raspunsul a venit negativ de fiecare data, Pavel a acceptat voia lui Dumnezeu si a declarat: “ma voi lauda mult mai bucuros cu slabiciunile mele, pentru ca puterea lui Hristos sa ramana in mine. De aceea simt placere in slabiciuni, in defaimari, in nevoi, in prigoniri, in stramtorari pentru Hristos; caci cand sunt slab, atunci sunt tare.” (12:9b,10) Trebuie sa invatam de la apostolul Pavel sa ne bucuram si atunci cand voia lui Dumnezeu “nu se potriveste” cu dorinta noastra si cand raspunsul la rugaciune nu este acela pe care l-am asteptat. Apoi, ne este de folos sa invatam ca bucuria noastra trebuie sa izvorasca din constienta prezentei puterii lui Dumnezeu in noi. Domnul Isus nu ne-a promis o calatorie fara dificultati, dar ne-a asigurat ca toti cei credinciosi vor avea la dispozitie toata puterea lui Dumnezeu ca sa marsaluiasca victoriosi inspre Imparatia cerului. Asadar, puterea Duhului Sfant care este in noi ne abiliteaza sa spunem cu incredere alaturi de apostolul Pavel: “simt placere in slabiciuni, in defaimari, in nevoi, in prigoniri, in stramtorari pentru Hristos; caci cand sunt slab, atunci sunt tare.” Puterea lui Dumnezeu se descopera in slabiciuni (vs9) si in situatii adverse extreme (vs10) indurate in slujirea Domnului Isus, de dragul Lui. Ca sa experimentezi harul imbelsugat al lui Dumnezeu trebuie sa fii in primul rand copilul Lui si apoi, in al doilea rand sa te inrolezi in slujba Lui.

Te intreb deci, iubite cititor, daca te califici sa primesti harul care este de ajuns in orice stramtorare. Te intreb astazi daca poti spune impreuna cu apostolul Pavel ca “esti tare in Hristos”. Fie ca puterea spirituala si bucuria noastra a tuturora sa izvorasca intotdeauna din prezenta plenara a Duhului Sfant in inimile noastre si harul lui Dumnezeu sa se odihneasca peste toti cei cu inima curata. Amin!

 

Treapta 34 (Galateni 3-Efeseni 1):

Una din multele intrebari adresate de Pavel in scrisorile sale este inregistrata in Galateni 4:16 si are in vedere maturitatea spirituala a fratilor de credinta: “M-am facut oare vrajmasul vostru, pentru ca v-am spus adevarul?” Aceasta intrebare nascuta in inima de pastor a apostolului Pavel dezvaluie preocuparea lui sincera ca Biserica sa ramana statornica linga invatatura mantuitoare a Evangheliei Domnului Isus Hristos si totodata, reveleaza durerea pricinuita de reactia impotrivitoare la mustrarea pe care a adus-o fratilor care s-au lasat amagiti de invatatorii mincinosi.

Pavel s-a considerat responsabil sa vegheze la sanatatea spirituala a Bisericii si la unitatea dintre frati si nu a precupetit nici un efort in sensul acesta: a mustrat fratii nestatornici (1:6-9, 3:1-3, 4:9-11) si a demascat intentiile destructive ale invatatorilor mincinosi (4:17, 5:7-12).

Din dragoste pentru sufletele fratilor, Pavel semnaleaza confuzia care s-a instalat in adunare in ceea ce priveste doctrina mantuirii prin har si prin credinta. Mergand mai departe, Pavel avertizeaza cu privire la pericolul intoarcerii la religia faptelor in vederea castigarii mantuirii prin eforturi proprii. Si ca urmare a consemnarilor apostolului, in loc sa fie apreciat pentru dragostea pastorala si pentru mesajul transparent de intoarcere la credinta adevarata, rezultatul a fost impotrivire si dusmanie. Simtamintele lui Pavel sunt insumate in intrebarea “M-am facut oare vrajmasul vostru, pentru ca v-am spus adevarul?”

Aceeasi oameni care altadata l-au iubit si l-au admirat, acum il considerau dusman pentru ca le-a spus adevarul in ceea ce priveste conditia lor spirituala: “m-ati primit ca pe un inger al lui Dumnezeu, ca pe insusi Hristos Isus. Unde este dar fericirea voastra? Caci va marturisesc ca daca ar fi fost cu putinta, v-ati fi scos pina si ochii si mi i-ati fi dat. M-am facut oare vrajmasul vostru, pentru ca v-am spus adevarul?” (4:14b-16)

Experienta aceasta trista a lui Pavel marturiseste inca o data despre caracterul schimbator al oamenilor si despre imaturitatea spirituala a multora din adunarile crestine. Realitatea este asemanatoare si in zilele noastre si adevarul acesta este dovedit de faptul ca oamenii apreciaza un predicator atata timp cit le spune ce le place sa auda si cat timp nu-i confrunta ca sa le descopere greselile. Dar atunci cand predicatorul “indrazneste” sa-si implineasca slujba de priveghetor peste sufletele fratilor, slujba primita de altfel de la Dumnezeu, atunci incep prigonirile si defaimarile si batjocurile si se incearca tulburarea adunarii sfintilor.

In asemenea situatii, trebuie sa invatam de la apostolul Pavel care a spus adevarul in dragoste (“slujiti-va unii altora in dragoste” 5:13c) si care intotdeauna a cautat recuperarea fratilor: “copilasii mei, pentru care iarasi simt durerile nasterii, pina ce va lua Hristos chip in voi” (4:19). In plus, Pavel a lasat razbunarea in dreptul lui Dumnezeu: “cel ce va tulbura, va purta osanda, oricine ar fi el” (5:10). Fie ca rugaciunea noastra sa fie: “Doamne, ajuta-ne sa ramanem credinciosi adevarului Scripturii si in partasie sfanta cu toti slujitorii vrednici ai Evangheliei Tale. Amin!”

 

Treapta 35 (Efeseni 2-6):

In cea de-a doua sectiune a Epistolei catre Efeseni, apostolul Pavel indeamna Biserica sa se poarte intr-un chip vrednic de chemarea inalta pe care a primit-o de la Dumnezeu si instructiunile acestea sunt valabile si pentru noi astazi. Dincolo de baza teologica, aplicarea “teoriei” crestine este la fel de importanta pentru toti cei inrolati in calatorie inspre cer. Iata in rezumat ce inseamna sa ne purtam intr-un chip vrednic de Domnul (Efeseni 4:1):

- relatii fratesti caracterizate de dragoste, Efeseni 4:2-16 (cu toata smerenia si blandetea, cu indelunga rabdare si ingaduinta, slujire in unitate si pace pentru desavarsirea sfintilor si pentru zidirea Bisericii)

- disciplina spirituala riguroasa, Efeseni 4:17-5:7 (lasati-va de minciuna; maniati-va si nu pacatuiti; cine fura sa nu mai fure; nici un cuvant stricat sa nu va iasa din gura; orice fel de rautate si imoralitatea sa piara din mijlocul vostru)

- prioritati familiale sfinte, Efeseni 5:21- 6:3 (sotiile sa fie supuse sotilor ca Domnului Isus; sotii sa-si iubeasca sacrificator sotiile, asa cum a iubit Domnul Isus Biserica; copiii sa asculte de parinti si sa-i respecte; iar parintii sa nu provoace copiii la rebeliune)

- respectarea indatoririlor profesionale, Efeseni 6:5-9 (angajatii sa lucreze cu cinste si responsabilitate, iar angajatorii sa fie integri in respectarea promisiunilor contractuale)

- realism in abordarea vietii duhovnicesti, Efeseni 6:10-20 (pentru ca suntem intr-un razboi spiritual avem nevoie de puterea lui Dumnezeu si de armatura lui Dumnezeu).

Dupa parcurgerea fugitiva a instructiunilor clarificatoare pentru trairea crestina victorioasa, constatam ca avem nevoie ca Dumnezeu sa ne dea atat dorinta cat si infaptuirea pentru a ne purta in toate lucrurile intr-un chip vrednic de Domnul. Fie ca toti sa avem parte de harul acesta. Amin!

 

Treapta 36 (Filipeni 1-Coloseni 1):

Unul dintre cele mai provocatoare versete din intreaga Scriptura se gaseste in Filipeni 4:9 si poate fi numit testul crestinului matur: “Ce ati invatat, ce ati primit si auzit de la mine, si ce ati vazut in mine, faceti.” Aceste cuvinte ale apostolului Pavel ilustreaza certitudinea trairii dupa voia lui Dumnezeu si lanseaza invitatia urmarii modelului vietii curate in invatatura si in faptele zilnice.

Pavel stia ca fratii din Biserica au nevoie de modele palpabile de credinciosie si sfintenie, si pe de alta parte, era sigur ca viata lui ofera o imagine fidela a ceea ce inseamana a fi crestin integru. Prin urmare, le spune filipenilor: “urmati-ma pe mine, fratilor, si uitati-va bine la cei ce se poarta dupa pilda pe care o aveti in noi.” (Filipeni 3:17) In acelasi spirit, le-a scris si corintenilor cu mai bine de un deceniu in urma: “calcati pe urmele mele intrucat si eu calc pe urmele lui Hristos.” (1Cor 11:1) Asemenea afirmatii solicita curaj si o puternica incredintare de la Duhul Sfant. Asemenea afirmatii identifica crestinii maturi spirituali si caracterizeaza liderii miscarilor de trezire spirituala. Asemenea afirmatii trebuie sa ne provoace la o examinare atenta si amanuntita a vietii si trebuie sa rascoleasca constiintele adormite ale crestinilor caldicei.

Apostolul Pavel a avut libertatea sa indemne bisericile sa urmeze exemplul vietii lui. Dar tu, iubitul meu cititor? Ai curajul sfant sa-i chemi pe cei din Biserica sa calce pe urmele pasilor tai? Poti spune si tu cuvintele apostolului Pavel: “Ce ati invatat, ce ati primit si auzit de la mine, si ce ati vazut in mine, faceti”? Nu vorbim aici de grandomanie si nici de mandrie spirituala, ci de certitudinea trairii dupa voia lui Dumnezeu. Intrebarea inspirata din pilda apostolului Pavel ramane: poti tu marturisi inaintea Domnului Isus si inaintea Bisericii ca vorbele si faptele tale sunt demne de a fi replicate in viata altor credinciosi? Ai tu siguranta data de Duhul Sfant ca traiesti pentru slava lui Dumnezeu? Fie ca modelul apostolului Pavel sa ne inspire la sfintenie in toate aspectele vietii noastre. Amin!

 

Treapta 37 (Coloseni 2- 1Tesaloniceni 2):

“Cuvantul lui Hristos sa locuiasca din belsug in voi in toata intelepciunea.”(Col 3:16) Acest gand al apostolului Pavel ne aminteste despre prioritatea pe care fiecare din noi ar trebui sa o dam Sfintei Scripturi in trairea noastra zilnica. Fiecare crestin ar trebui sa urmareasca umplerea cu Cuvantul lui Dumnezeu pentru a-si asigura o viata spirituala victorioasa, asa cum spune psalmistul: “Strang Cuvantul Tau in inima mea, ca sa nu pacatuiesc impotriva Ta!” (Ps 119:11)

Ne-am obisnuit sa ne planificam toate detaliile vietii: sa inghesuim in orarul nostru aglomerat franturi de timp pentru sport si divertisment, pentru prieteni si cumparaturi, pentru doua locuri de munca.. de fapt pentru tot ce ne intereseaza; dar nu am reusit sa ne disciplinam in domeniul spiritual. Si asta demonstreaza apatie si dezinteres pentru lucrurile lui Dumnezeu, adica pentru adevaratele valori.

Foarte putini oameni isi ordoneaza prioritatile in functie de recomandarile Cuvantului lui Dumnezeu si asta deoarece nu cunosc Cuvantul lui Dumnezeu. Intr-o societate mereu grabita, ca sa supravietuiesti trebuie sa acorzi prioritate lucrurilor urgente si asta adesea cu pretul sacrificarii lucrurilor importante.

Astazi, Dumnezeu doreste sa ne trezeasca din somnul spiritual in care am cazut indusi de duhul materialist al lumii acesteia, si ne provoaca sa acordam mai multa atentie Sfintei Scripturi, in asa fel incat “Cuvantul lui Hristos sa locuiasca din belsug in noi.” (Col 3:16) Doar daca ne vom lasa umpluti de Cuvantul sfant vom reusi sa implinim poruncile despre care vorbeste Pavel in scrisoarea catre coloseni si pe care le sintetizeaza in indemnul urmator: “umblati dupa lucrurile de sus.. si ganditi-va la lucrurile de sus, nu la cele de pe pamant.” (Col 3:1,2)

Lumea cu valorile ei materialist-umaniste ne bombardeaza in fiecare moment cu informatii si invitatii ce ne provoaca sa traim ca si cum nu ar exista Dumnezeu si nici viata dupa moarte. De partea cealalta, Duhul Sfant ne reaminteste astazi sa ne deschidem inima pentru a primi si implini invatatura Scripturii, pentru ca va veni o Zi a Judecatii cand fiecare din noi vom da socoteala pentru tot ce am facut in timpul existentei pe pamant (2Cor 5:10). Asadar, de care voce vom asculta? Cine ne va ordona prioritatile de acum inainte? Sistemul lumii sau Dumnezeu prin Cuvantul Scripturii? Fie ca de astazi sa cautam sa strangem Cuvantul lui Dumnezeu in inimile noastre, prin citire si meditatie zilnica, pentru ca trairea noastra sa dovedeasca apartenenta la Hristos si calauzirea Duhului Sfant in toate lucrurile. Amin!

 

Treapta 38 (1 Tesaloniceni 3 – 2 Tesaloniceni 2):

Este un adevar acceptat de catre toti oamenii care se numesc crestini faptul ca viata de credinta trebuie sa fie un proces de maturizare spirituala, cu scopul de a fi tot mai mult asemenea Domnului Isus (Romani 8:29). Problema este insa ca foarte putini crestini dovedesc maturitate spirituala si trairea lor zilnica marturiseste adesea superficialitate si dezinteres in ceea ce priveste lucrurile duhovnicesti.

Scriind Bisericii din Tesalonic, apostolul Pavel lauda fratii pentru credinta lor rasunatoare care a ajuns o marturie binecuvantata pentru alti crestini (1:6-8). Pentru a persevera in pilda aceasta frumoasa, Pavel incurajeaza Biserica sa exemplifice credinta din inima prin trairea in dragoste: “Domnul sa va faca sa cresteti tot mai mult in dragoste unii fata de altii si fata de toti, cum facem si noi insine pentru voi, ca sa vi se intareasca inimile si sa fie fara prihana in sfintenie, inaintea lui Dumnezeu, Tatal nostru, la venirea Domnului nostru Isus Hristos impreuna cu toti sfintii Sai” (3:13). Maturizarea spirituala trebuie concretizata prin trairea in dragoste frateasca, pentru ca altfel nu-i suntem placuti lui Dumnezeu.

Principiul acesta este atit de important pentru Biserica, incat Pavel trebuie sa sublinieze ca Insusi Dumnezeu ne invata necesitatea relatiilor caracterizate de iubire: “Cit despre dragostea frateasca, n-aveti nevoie sa va scriem; caci voi singuri ati fost invatati de Dumnezeu sa va iubiti unii pe altii, si iubiti in adevar pe toti fratii care sunt in toata Macedonia. Dar va indemnam fratilor, sa sporiti tot mai mult in ea. Sa cautati sa traiti linistiti, sa va vedeti de treburi” (4:9-11). Maturizarea spirituala este insotita de o dovada evidenta de iubire mereu crescanda pentru toti fratii (vs 10). Aceasta este voia lui Dumnezeu pentru toti crestinii!

Frumusetea Scripturii este ca ne ofera posibilitatea sa cunoastem felul in care tesalonicenii au raspuns la indemnul lui Pavel. La mai putin de un an de la scrierea primei epistole, apostolul Pavel trimite tesalonicenilor o a doua scrisoare pe care o incepe cu cuvintele: “Trebuie sa multumim totdeauna lui Dumnezeu pentru voi, fratilor, cum se si cuvine, pentru ca credinta voastra merge mereu crescand si dragostea fiecaruia din voi toti fata de ceilalti se mareste tot mai mult. De aceea ne laudam cu voi in Bisericile lui Dumnezeu...” (2Tes 1:3,4a). Este demn de remarcat rapiditatea cu care Biserica a raspuns la indemnul lui Pavel si marturia frumoasa pe care toti fratii au dezvoltat-o in comunitatea unde Dumnezeu i-a asezat.

Meditand la porunca lui Dumnezeu de a trai in dragoste si in pace cu toti fratii de credinta, si privind in acelasi timp la exemplul tesalonicenilor, trebuie sa ne intrebam si noi, fiecare: se vede progres spiritual in viata mea? Ce fac in fiecare zi pentru ca sa cresc in credinta? Dar ca sa sporesc in dragoste frateasca? Sunt si eu la fel de harnic si ascultator in domeniile acestea, ca si fratii din Tesalonic? Ce marturisesc faptele mele zilnice? Progres sau regres? Fie ca Dumnezeu sa ne binecuvinteze pe toti cu harul de a creste in credinta mantuitoare si in dragostea frateasca. Amin!

 

Treapta 39 (2 Tesaloniceni 3 – 1 Timotei 4):

Adesea, cand citim Cuvantul lui Dumnezeu si ne informam cu privire la standardul de viata pe care-l pretinde Dumnezeu (“Fiti sfinti, caci Eu sunt sfant”, 1 Petru 1:15,16), suntem descurajati pentru ca nici unul din noi, prin puteri proprii, nu reusim sa fim neprihaniti, oricat de mult ne straduim. La sfarsitul zilei, cand ne evaluam trairea, trebuie sa recunostem cu totii ca am incalcat cel putin una din poruncile lui Dumnezeu, si ca urmare meritam focul iadului. Si in contextul acesta, nu ne mai ramine decat sa strigam si noi impreuna cu Isaia: “vai de mine, sunt pierdut” (Isaia 6:5).

Daca continuam insa sa citim din Cuvantul lui Dumnezeu, mai descoperim o declaratie care ne fascineaza si ne incurajeaza pentru ca dezvaluie planul lui Dumnezeu cu omul: “Dumnezeu... voieste ca toti oamenii sa fie mantuiti...” (1 Tim 2:3,4). Pe de o parte, cerintele divine sunt imposibil de implinit si nimeni nu-si poate castiga mantuirea sufletului; dar pe de alta parte, Dumnezeu a facut tot ce a fost nevoie pentru ca vointa Lui (ca toti oamenii sa fie mantuiti) sa poate fi implinita: “este un singur mijlocitor intre Dumnezeu si oameni: Omul Isus Hristos, care S-a dat pe Sine Insusi, ca pret de rascumparare pentru toti” (1 Tim 2:5,6). Asadar, exista o solutie validata pentru mantuirea celor imposibil de mantuit prin forte proprii: Isus Hristos.

Dumnezeu a facut totul pentru ca toti oamenii sa poata fi mantuiti: a intocmit un plan, a executat planul, a facut cunoscuta solutia... si acum asteapta raspunsul nostru. Nu exista nici o scuza pentru nimeni: toti oamenii pot ajunge la mantuirea lui Dumnezeu, prin Domnul Isus Hristos. Pretul a fost platit cu sangele Fiului lui Dumnezeu si asta implica o mare responsabilitate pentru fiecare om: cei care beneficiaza de mantuirea Domnului Isus, trebuie sa-I multumeasca permanent pentru darul acesta nemeritat; iar cei care inca nu au apelat la Dumnezeu pentru a solicita sa fie mantuiti, se fac vinovati de ignorarea dragostei lui Dumnezeu si pastreaza asupra lor blestemul pacatului.

“Dumnezeu... voieste ca toti oamenii sa fie mantuiti” si inca ofera sansa mantuirii! Slavit sa fie El pentru dragostea Lui nespus de mare si pentru indelunga Lui rabdare! Amin!

 

Treapta 40 (1 Timotei 5 - 2 Timotei 3):

In cele doua scrisori adresate tanarului pastor Timotei, apostolul Pavel impartaseste sfaturi pretioase care sa-l calauzeasca pe Timotei in slujirea pastorala; si impreuna cu sfatuirea, Pavel adauga cateva avertizari introduse prin cuvintele “fereste-te de...”. Alternanta sfaturilor indicative cu avertizarile imperative, a fost necesara datorita caracterului mixt al oamenilor care trebuiesc slujiti in biserica si prin biserica... si deoarece realitatea prezenta reflecta conditia Bisericii de pe vremea lui Timotei, este necesar sa recapitulam avertizarile sfantului apostol Pavel. Asadar...

“Fereste-te de basmele lumesti si babesti. Cauta sa fii evlavios.” (1 Tim 4:7)

“Daca invata cineva pe oameni invatatura deosebita, si nu se tine de cuvintele sanatoase ale Domnului nostru Isus Hristos si de invatatura care duce la evlavie, este plin de mandrie, si nu stie nimic: ba inca are boala cercetarilor fara rost si a certurilor de cuvinte, din care se naste pizma, certurile, clevetirile, banuielile rele, zadarnicile ciocniri de vorbe ale oamenilor stricati la minte, lipsiti de adevar si care cred ca evlavia este un izvor de castig. Fereste-te de astfel de oameni.” (1 Tim 6:3-5)

“Fereste-te de vorbariile goale si lumesti; caci cei ce le tin, vor inainta tot mai mult in necinstirea lui Dumnezeu.” (2 Tim 2:16)

“Fereste-te de intrebarile nebune si nefolositoare, caci stii ca dau nastere la certuri. Si robul Domnului nu trebuie sa se certe; ci sa fie bland cu toti, in stare sa invete pe toti, plin de ingaduinta rabdatoare, sa indrepte cu blandeta pe potrivnici, in nadejdea ca Dumnezeu le va da pocainta, ca sa ajunga la cunostinta adevarului; si, venindu-si in fire, sa se desprinda din cursa diavolului, de care au fost prinsi ca sa-i faca voia.” (2 Tim 2:23-26)

O analiza atenta a versetelor citate, identifica un aspect deosebit de curios: toate avertizarile apostolului Pavel sunt menite sa-l fereasca pe tanarul pastor Timotei de oameni care vorbesc prea mult, prea multe lucruri neziditoare, si fara nici un folos pentru nimeni. Ce trebuia sa faca Timotei si ce trebuie sa facem noi astazi? Raspunsul lui Pavel este clar: “Fereste-te de astfel de oameni!” Nu sa dialogheze cu ei, nici sa se certe cu ei, si nici sa incerce sa le schimbe parerile… ci sa se fereasca de astfel de oameni! Doamne, ajute-ne sa ne purtam cu intelepciune duhovniceasca! Amin!

 

Treapta 41 (2 Timotei 4 – Filimon 1):

Doctrina mantuirii prin harul lui Dumnezeu si prin credinta in Domnul Isus Hristos este clara in Noul Testament si a fost imbratisata cu bucurie de sute de milioane de crestini de-a lungul ultimelor 20 de veacuri. Pentru multi insa, problema a aparut dupa ce au marturisit credinta in Isus Hristos ca Domn si Mantuitor. Dilema multora si astazi este sa descopere ce trebuie sa faca dupa ce se predau lui Dumnezeu: mai cere ceva Dumnezeu, sau doar sa asteptam ziua plecarii in vesnicie?

Si prin apostolul Pavel, Dumnezeu raspunde la aceasta intrebare in Epistola catre Tit, la capitolul 2:11-13: “Caci harul lui Dumnezeu, care aduce mantuire pentru toti oamenii, a fost aratat, si ne invata s-o rupem cu paganatatea si cu poftele lumesti, si sa traim in veacul de acum cu cumpatare, dreptate si evlavie, asteptand fericita noastra nadejde si aratarea slavei marelui nostru Dumnezeu si Mantuitor Isus Hristos.”

Asadar doua lucruri sunt de importanta capitala in economia lui Dumnezeu: pe de o parte, renuntarea la felul vechi de viata, iar pe de alta parte, adoptarea unei mentalitati si a unor obiceiuri duhovnicesti. In primul rand, este necesara o renuntare deliberata la sistemul pacatos de traire si o despartire conclusiva de placerile firii pamantesti (s-o rupem cu paganatatea si cu poftele lumesti). Iar apoi, ca si complementare, urmeaza implementarea unui nou stil de viata, sub comanda Duhului Sfant al lui Dumnezeu.

Toata aceasta procedura spirituala reprezinta eliberarea crestinului de sub puterea pacatului, in conformitate cu invatatura Scripturii: “Tot asa si voi insiva, socotiti-va morti fata de pacat, si vii pentru Dumnezeu, in Isus Hristos, Domnul nostru. Deci, pacatul sa nu mai domneasca in trupul vostru muritor, si sa nu mai ascultati de poftele lui. Sa nu mai dati in stapanirea pacatului madularile voastre, ca niste unelte ale nelegiuirii; ci dati-va pe voi insiva lui Dumnezeu, ca vii, din morti cum erati; si dati lui Dumnezeu madularile voastre, ca pe niste unelte ale neprihanirii. “ (Rom 6:11-14)

Sa ne cercetam fiecare in lumina acestor invataturi sfinte si sa evaluam progresul pe care l-am facut in procesul de sfintire. Am fost mantuiti si scapati de vina pentru pacat. Slava Domnului! Dar, mai mult, avem o datorie de implinit inaintea lui Dumnezeu: “s-o rupem cu paganatatea si cu poftele lumesti, si sa traim in veacul de acum cu cumpatare, dreptate si evlavie.” Domnul sa ne ajute la aceasta. Amin!

 

Treapta 42 (Evrei 1 – 5):

“Luati seama dar, fratilor, ca niciunul dintre voi sa nu aiba o inima rea si necredincioasa, care sa va desparta de Dumnezeul cel viu.”( Evrei 3:12) Indemnul acesta de avertizare este pentru membrii Bisericii si pentru toti aceia care se considera parte din poporul rascumparat al lui Dumnezeu. Chiar daca uneori pare greu de acceptat faptul ca oamenii care odata s-au apropiat de Dumnezeu mai pot cadea din harul partasiei sfinte, versetul acesta ne atentioneaza pe fiecare sa fim cu luare aminte la felul in care ne traim viata de credinta.

Versetul citat aminteste cu mare claritate cauza ce poate genera indepartarea de Dumnezeu, si anume, o inima rea si necredincioasa. Cauza este regresia din starea harica de partasie intima cu Dumnezeu (care presupune o inima buna si credincioasa, curatita prin sangele Domnului Isus) inspre trairea dupa indemnurile firii pamantesti. Iar contextul imediat explica lucrul acesta, atunci cand aminteste experienta poporului Israel razvratit in pustie: au fost martori ai minunilor lui Dumnezeu si au beneficiat din abundenta de indurarea lui Dumnezeu. Dar cu toate acestea, si-au impietrit inimile (de doua ori subliniaza Scriptura lucrul acesta, vs.8,15) si n-au lasat Cuvantul lui Dumnezeu sa le transforme viata. Acesta este riscul la care se expun cei care “se obisnuiesc” sa traiasca in prezenta lui Dumnezeu si care nu mai vegheaza la sfintirea inimii si a faptelor zilnice. Este ceea ce spunea proorocul Amos: “vai de cei ce traiesc fara grija in Sion” (Amos 6:1).

Motivul foarte serios pentru care Dumnezeu ne invita astazi sa veghem asupra sufletelor noastre este posibilitatea foarte reala a impietririi inimii prin inselaciunea pacatului (vs13). Lipsa partasiei regulate cu Dumnezeu, prin intermediul Scripturii, a rugaciunii, si a legaturii cu Biserica, poate conduce orice crestin la starea spirituala de “caldicel” si apoi, urmarea naturala este despartirea de Dumnezeu (Apoc 3:16). In schimb, copiii lui Dumenzeu sunt chemati la statornicie: “casa Lui (Dumnezeu, n.a.) suntem noi, daca pastram pina la sfirsit increderea nezguduita si nadejdea cu care ne laudam. Caci ne-am facut partasi ai lui Hristos, daca pastram pina la sfirsit increderea nezguduita de la inceput.” (Evrei 3:6,14)

Remediul pentru aceasta problema este concentrarea atentiei asupra Domnului Isus Hristos si pastrarea unei pasiuni sfinte pentru o viata dupa modelul cristic: “frati sfinti, care aveti parte de chemarea cereasca, atintiti-va privirile la Apostolul si Marele Preot al marturisirii noastre, adica la Isus” (Evrei 3:1). Pentru a ramine in starea de har si bucurie a partasiei cu Dumnezeu, trebuie sa facem doua lucruri. In primul rand, sa ne pastram inimile curate. Si doar Fiul lui Dumnezeu poate sa ne spele de vina pacatelor pentru ca El a murit pentru noi si acum, inviat si inaltat, mijloceste la dreapta lui Dumnezeu. Iar in al doilea rand, sa urmam exemplul vietii lui Isus.

Sa veghem dar asupra vietii noastre si sa ne asiguram in orice clipa ca avem o inima buna si credincioasa Domnului Isus Hristos. Fie ca Dumnezeu sa ne dea tuturora harul partasiei vesnice in Imparatia lui slavita. Amin!

 

Treapta 43 (Evrei 6-10):

Sectiunea aceasta din cartea Evrei dezvolta tema preotiei Domnului Isus Hristos, un subiect de importanta majora in economia planului de mantuire al lui Dumnezeu. Este esential sa intelegem lucrarea Domnului Isus Hristos ca Mare Preot, deoarece omul pacatos are nevoie de un intermediar intre el si Dumnezeu, iar Domnul Isus este tocmai puntea de legatura intre umanitatea depravata si Dumnezeu Preasfantul. Ba mai mult, daca ne aducem aminte ca slujba principala a preotului este sa prezinte jertfa la altar pentru a implini decretul divin care declara ca “fara varsare de sange, nu este iertare” (Evrei 9:22), intelegem mai bine valoarea Jertfei de Sine a Domnului Isus, care in calitate de Mare Preot Neprihanit S-a adus pe Sine Insusi ca jertfa de ispasire pentru pacatele omenirii.

Unicitatea Domnului Isus consta in aceea ca El este atit Mare Preot pus de Dumnezeu ca sa intre in Locul Preasfant pentru a aduce jertfa, cat si Jertfa in Sine. “Hristos a venit ca Mare Preot al bunurilor viitoare, a trecut prin cortul acela mai mare si mai desavarsit, care nu este facut din maini, adica nu este din zidirea aceasta; si a intrat odata pentru totdeauna in Locul prea sfant, nu cu sange de tapi si de vitei, ci cu insusi sangele Sau, dupa ce a capatat o rascumparare vesnica.” (9:11,12)

Apoi, superioritatea Domnului Isus fata de ceilalti mari preoti este garantata de neprihanirea Lui si de faptul ca El este vesnic viu, in cer, la dreapta scaunului de domnie al Maririi. “De aceea si poate sa mantuiasca in chip desavarsit pe cei ce se apropie de Dumnezeu prin El, pentru ca traieste pururea ca sa mijloceasca pentru ei. Si tocmai un astfel de Mare Preot ne trebuia: sfant, nevinovat, fara pata, despartit de pacatosi, si inaltat mai presus de ceruri, care n-are nevoie, ca ceilalti mari preoti, sa aduca jertfe in fiecare zi, intai pentru pacatele sale si apoi pentru pacatele norodului, caci lucrul acesta l-a facut odata pentru totdeauna, cand S-a adus jertfa pe Sine insusi.” (7:25-27)

Si nu in ultimul rand, eficacitatea Domnului Isus ca Mare Preot este declarata de Duhul Sfant cand zice: “caci printr-o singura jertfa, El (Isus, n.a.) a facut desavarsiti pentru totdeauna pe cei ce sunt sfintiti” (10:14).

Cunoscand toate aceste adevaruri minunate despre Domnul Isus, vom fi binecuvantati toti aceia care vom urma cu credinciosie indemnul autorului epistolei catre Evrei: “fiindca avem un Mare Preot insemnat, care a strabatut cerurile – pe Isus, Fiul lui Dumnezeu – sa raminem tari in marturisirea noastra. Caci n-avem un Mare Preot care sa n-aiba mila de slabiciunile noastre, ci unul care in toate lucrurile a fost ispitit ca si noi, dar fara pacat. Sa ne apropiem dar cu deplina incredere de scaunul harului, ca sa capatam indurare si sa gasim har, pentru ca sa fim ajutati la vreme de nevoie. (Evrei 4:14-16) Amin!

 

Treapta 44 (Evrei 11 – Iacov2):

“Casatoria sa fie tinuta in toata cinstea, si patul sa fie nespurcat, caci Dumnezeu va judeca pe curvari si pe preacurvari.” (Evrei 13:4) Acest indemn priveste viata privata a crestinului si afirma sanctitatea familiei in ochii lui Dumnezeu si in invatatura Bisericii Domnului Isus Hristos.

Legamantul casatoriei trebuie respectat din mai multe motive, si fiecare dintre ele are o insemnatate deosebit de profunda, din punct de vedere divin:

Dumnezeu Tatal a instituit Familia (Geneza 2:18-24), si prin urmare crestinii care-L iubesc pe Dumnezeu, vor respecta legamantul casatoriei;

Dumnezeu Fiul a cinstit Familia si a participat la nunta (Ioan 2:1-11), bucurandu-se cu cei care intrau in legamantul casatoriei si sprijinindu-i printr-o minune divina;

Dumnezeu Duhul Sfant a promovat Familia, folosind-o ca ilustratie metaforica pentru relatia spirituala dintre Domnul Isus Hristos si Biserica rascumparata (Efeseni 5:21-32).

Mai mult decat atit, casatoria este justificata biblic prin cel putin 3 motive:

-pentru perpetuarea rasei umane (Gen 1:28)

-pentru companie in viata (Gen 2:18)

-pentru prevenirea pacatelor sexuale (1 Cor 7:2)

Considerand cu deplina seriozitate toate aceste motive, fiecare crestin care este casatorit are indatorirea sfanta sa respecte cu strictete maxima, fara nici o abatere, legamantul casatoriei: “casatoria sa fie tinuta in toata cinstea si patul sa fie nespurcat”. Aceasta include evitarea totala a imaginilor senzuale, a fanteziilor romantice, a dialogurilor cu substrat intim, si a oricaror altor mijloace si circumstante, de orice natura, care poarta in sine ispite ucigatoare. Si toate acestea pe fondul intrebarilor retorice din cartea Proverbelor: “Poate cineva sa ia foc in san, fara sa i se aprinda hainele? Sau poate merge cineva pe carbuni aprinsi, fara sa-i arda picioarele?” (Prov 6:27,28)

Trebuie sa ne aducem aminte de avertizarea Domnului Isus, care a declarat: “Ati auzit ca s-a zis celor din vechime: Dar Eu va spun ca ori si cine se uita la o femeie, ca sa o pofteasca a si preacurvit cu ea in inima lui.” (Matei 5:27,28) Asadar, de la Domnul Isus incoace, pentru toti familistii , orice privire si orice gand si orice fantezie cu privire la o alta persoana decat la persoana cu care suntem casatoriti este inregistrata de Dumnezeu ca preacurvie.

Si versetul din Evrei 13:4 ne informeaza ca ”Dumnezeu va judeca pe curvari si pe preacurvari”. Si pentru a clarifica si problema judecatii celor necredinciosi legamantului casatoriei, Scriptura ne ofera cateva modalitati prin care Dumnezeu va pedepsi pe toti cei care se abat de la avertizarea Domnului Isus din Matei 5:27,28. Asadar, cum va judeca Dumnezeu pe curvari si pe preacurvari? Exista cel putin 3 modalitati:

-prin boala in trupurile lor (Rom 1:24-27)

-prin ingaduirea consecintelor in viata de pe pamant (David si Batseba, 2 Samuel 12)

-condamnandu-i la la o eternitate in iad in Ziua Judecatii de Apoi (Apoc 21:8; 22:15)

-In concluzie, rugaciunea zilnica a fiecarui familist trebuie sa fie: “Doamne, ajuta-ma sa nu cad in pacat, pastreaza-ma in harul Tau, credincios legamantului casatoriei, toata viata mea.” Amin!

 

Treapta 45 (Iacov 3 – 1Petru 2):

Dintotdeauna a existat in inima oamenilor dorinta de a fi intelepti pentru a se putea descurca mai usor si mai bine in viata. Chiar mai important decat aceasta, de la inceputurile istoriei, oamenii au cautat intelepciune pentru a explica marile enigme ale vietii, si in mod special, preocuparea tuturor generatiilor a fost sa inteleaga scopul vietii pe pamant si apoi sa descopere daca exista viata dupa moarte. In cautarea aceasta frenetica, s-au conturat de-a lungul mileniilor doua concepte care reprezinta doua tipare de gandire diametral opuse: intelepciunea de sus si intelepciunea de jos.

Sfanta Scriptura vorbeste amplu despre subiectul acesta, si in randurile care urmeaza vom aborda comparativ cele doua feluri de intelepciune, folosind textul din Epistola lui Iacov 3:13-18.

Intrebarea importanta care declanseaza abordarea practica a subiectului este aceea din vs.13: “Cine dintre voi este intelept si priceput? Sa-si arate prin purtarea lui buna, faptele facute cu blandetea intelepciunii!” Oamenii se pot lauda cu intelepciunea lor si unii se pot considera mai intelepti decat altii, dar apostolul Iacov, inspirat de Duhul lui Dumnezeu, clarifica problema aceasta prin oferirea unui mijloc de evaluare a intelepciunii, si anume faptele vietii din trairea zilnica. O parafrazare a vs.13 din Iacov cap 3 este urmatoarea: Omul intelept isi va dovedi intelepciunea prin felul in care traieste.

Si pentru ca toti ne dorim sa fim intelepti si in plus, vrem ca altii sa recunoasca lucrul acesta, este important sa descoperim cele 3 adevaruri majore din Iacov 3:13-18. In primul rand, originea intelepciunii; apoi, caracterul intelepciunii; si in incheiere, roadele intelepciunii.

Considerand cele doua feluri de intelepciune mentionate in Sfanta Scriptura, din punct de vedere al originii, declaratia lui Dumnezeu este urmatoarea: exista o intelepciune de jos (3:15) si o intelepciune de sus (3:17). Aceste doua tipuri contrastante de intelepciune ne caracterizeaza intr-un fel sau altul pe fiecare dintre noi. Categoria oamenilor nemantuiti, care nu-L cunosc pe Dumnezeul Bibliei ca Domn si Mantuitor al vietii lor, apreciaza stiinta ca intelepciune, si echivaleaza intelepciunea cu inteligenta. Pe de alta parte, oamenii mantuiti, care traiesc sub autoritatea lui Dumnezeu si in baza invataturii Scripturii, considera intelepciunea ca fiind capacitatea de a folosi inteligenta intr-un mod pozitiv. Inteligenta inseamna sa stii; intelepciune inseamna sa stii ce sa faci cu ceea ce stii!

In al doilea rand, din punct de vedere al caracterului, Scriptura clarifica faptul ca intelepciunea de jos este pamanteasca, fireasca si draceasca (vs15), pe cand intelepciunea de sus este curata, pasnica, blanda, usor de induplecat, plina de indurare si de roduri bune, fara partinire si nefatarnica (vs17). Aceasta inseamna ca intelepciunea de jos este orientata inspre satisfacerea trupului, inspre viata de aici de pe pamant, fara nici o consideratie pentru lucrurile lui Dumnezeu. In contrast, intelepciunea de sus are in vedere sfintirea inimii si cizelarea caracterului in vederea relatiilor binecuvantate cu semenii si cu Dumnezeu. Lumea cauta satisfactie aici si acum; crestinii se pregatesc pentru vesnicia in rai impreuna cu Dumnezeu.

Si in al treilea rand, in ceea ce priveste roadele intelepciunii, intelepciunea umana are ca rezultat invidia, cearta, egoismul, minciuna, si toate celelate lucruri vatamatoare sufletului (vs14,16) pe cand intelepciunea duhovniceasca rodeste pace si neprihanire (vs18). Fiecare din noi ne alegem un scop suprem care sa ne motiveze si sa ne energizeze in viata aici pe pamant, si in functie de scop, optam pentru metode si mijloace de atingere a scopului. Cine se limiteaza la viata de aici de pe pamant, va recurge la mijloace neortodoxe pentru ajungerea la obiective care in lumina vesniciei sunt lipsite de orice fel de semnificatie, si care in plus vor atrage tulburare, neimplinire, si frustrare (vs16). Pe de alta parte, crestinii au parte de liniste sufleteasca si pace in relatiile cu oamenii si cu Dumnezeu, pentru simplul motiv ca ei cauta neprihanirea (vs18). Ce cauti aceea gasesti!

Provocarea finala pentru fiecare din noi este sa raspundem sincer la urmatoarea intrebare: Ce fel de intelepciune imi conduce viata? Fie ca astazi, Dumnezeu sa ne binecuvinteze cu indrazneala sa-I cerem intelepciune duhovniceasca, in baza invitatiei scripturale: “Daca vreunuia dintre voi ii lipseste intelepciunea, s-o ceara de la Dumnezeu, care da tuturor cu mina larga si fara mustrare, si ea ii va fi data.” (Iacov 1:5) Amin!

 

Treapta 46 (1Petru 3 – 2Petru 2):

“Harul si pacea sa va fie inmultite prin cunoasterea lui Dumnezeu si a Domnului nostru Isus Hristos” (2Petru 1:2) este dorinta apostolului Petru pentru toti crestinii care pretuiesc viata sfanta si care urmaresc relatii pasnice in partasia Bisericii. Mai mult decat o formula de salut caracteristica primului secol crestin, cuvintele de introducere ale scrisorii apostolului Petru consemneaza modul prin care ne putem asigura belsug de har si pace cereasca: prin cunoasterea lui Dumnezeu si a Domnului Isus Hristos. Aceste doua daruri cardinale ale credintei crestine – harul si pacea – le avem garantate prin pastrarea unei relatii dinamice cu Dumnezeu, concretizata in maturizarea credintei prin cunoasterea personala a Domnului Isus, tot mai intim si tot mai mult.

Cunoasterea lui Dumnezeu (atentie! Nu cunoasterea despre Dumnezeu) este echivalata de Domnul Isus cu dobandirea vietii vesnice (“viata vesnica este aceasta: sa te cunoasca pe Tine, singurul Dumnezeu adevarat si pe Isus Hristos, pe care L-ai trimis Tu”, Ioan 17:3); iar aici apostolul Petru consemneaza beneficiile cresterii in cunoasterea lui Dumnezeu: har imbelsugat pentru o viata de credinta biruitoare, pace abundenta in inimile noastre indiferent de circumstante (vs2) si in plus, prin cunoasterea Domnului Isus avem acces la toate resursele spirituale necesare trairii in evlavie si sfintenie (vs3). Toate acestea sunt ganduri de incurajare in contextul in care tema epistolei lui Petru este avertizarea impotriva invatatorilor falsi… si in conditia in care singura modalitate de a ne pazi de apostazie este aprofundarea in Cuvantul Sfintelor Scripturi care marturisesc cu claritate despre caracterul si lucrarea lui Dumnezeu.

In societatea contemporana caracterizata de inmultirea faradelegii si de relativism religios, este impetuos necesar sa adoptam declaratia apostolului Pavel si sa facem din aceasta scopul suprem al vietii noastre: “Lucrurile care pentru mine erau castiguri, le-am socotit ca o pierdere din pricina lui Hristos. Ba inca si acum privesc toate aceste lucruri ca o pierdere, fata de pretul nespus de mare al cunoasterii lui Isus Hristos, Domnul meu. Pentru El am pierdut toate si le socotesc ca un gunoi, ca sa castig pe Hristos… si sa-l cunosc pe El si puterea invierii Lui” (Filip 3:7,8,10).

In concluzie, important este ca toti cei care ne numim crestini sa investim zilnic suficient timp in cunoasterea personala a lui Dumnezeu: prin citirea si studierea Scripturii, in asa fel incat faptele noastre zilnice sa fie o marturie binecuvantata a puterii de transformare a Cuvantului lui Dumnezeu, pentru ca la sfarsitul vietii sa primim calificativul robului bun si credincios care este invitat sa intre in partasia fericita a Imparatiei cerului, in prezenta Domnului Isus si a sfintilor mantuiti prin har. Amin!

 

Treapta 47 (2Petru 3 – 1Ioan 4):

Apostolul Ioan scrie in epistola sa despre pericolul invatatorilor falsi si atrage atentia asupra riscului pe care-l implica ereziile in degradarea vietii spirituale, care la randul ei conduce in mod inevitabil la indepartarea de Dumnezeu si la racirea relatiilor de partasie cu Biserica Domnului Isus. Ca antidot la problema aceasta, apostolul Ioan ofera cel putin doua solutii de importanta majora: aprofundarea in cunoasterea Cuvantului Scripturii si cresterea in dragostea frateasca, in contextul adunarii Bisericii celor nascuti din nou.

In meditatia de astazi, vom aminti cateva ganduri lamuritoare oferite de apostolul Ioan, cu privire la iubirea de frati, ca pavaza impotriva invataturilor eretice si a influentelor amagitorilor care se strecoara in Biserica si cauta sa risipeasca poporul lui Dumnezeu.

In primul rand, iubirea frateasca este testul apartenentei :”cine iubeste pe fratele sau, ramane in lumina si in el nu este nici o pricina de poticnire. Dar cine uraste pe fratele sau, este in intunerec, umbla in intunerec, si nu stie incotro merge, pentru ca intunerecul i-a orbit ochii.” (1Ioan 2:10,11) In limbajul consacrat al Sfintei Scripturi, lumina si intunerecul sunt metafore folosite adesea pentru a reprezenta Imparatia lui Dumnezeu si neprihanirea, pe de o parte; iar de partea cealalta, domeniul diavolului si robia pacatului. Si in contextul acesta, versetele citate argumenteaza ca dovada de netagaduit a identitatii crestine este trairea in dragoste cu fratii de credinta, fara sa se mentioneze merite personale si alte “mofturi” ale celor care aleg sa iubeasca “selectiv” doar pe aceia pe care-i prefera din motive egoiste.

Apoi, in al doilea rand, iubirea frateasca este testul neprihanirii: “oricine nu traieste in neprihanire, nu este de la Dumnezeu; nici cine nu iubeste pe fratele sau.” (1Ioan 3:10) Corolarul afirmatiei acesteia arata ca cine este de la Dumnezeu traieste in neprihanire si iubeste pe fratele sau. Este evident ca toti cei nascuti din nou, vor fi imputerniciti de Dumnezeu sa traiasca in neprihanire pentru ca sunt locuiti de Duhul Sfant care produce un caracter asemenea Domnului Isus, si prin urmare, in Trupul lui Hristos, in Biserica, relatiile fratesti vor fi caracterizate de dragoste, intre toti crestinii adevarati. Multi oameni isi trambiteaza neprihanirea, dar putini sunt aceia care pot dovedi ca sunt intr-adevar transformati de Dumnezeu si traiesc viata la nivelul dragostei crestine care este plina de bunatate, nu pizmuieste, nu se lauda, nu se umfla de mandrie, nu se poarta necuviincios, nu cauta folosul sau, nu se manie, nu se gandeste la rau, nu se bucura de nelegiuire, ci se bucura de adevar, acopere totul, crede totul, nadajduieste totul si sufere totul (1Cor 13:4-7). Si tocmai aceasta ne cere Dumnezeu cand zice prin Ioan: “noi am cunoscut dragostea Lui (a Domnului Isus, n.a.) prin aceea ca El si-a dat viata pentru noi; si noi deci trebuie sa ne dam viata pentru frati.” (1Ioan 3:16)

Si in al treilea rand, iubirea frateasca este testul credintei: “daca zice cineva: eu iubesc pe Dumnezeu si uraste pe fratele sau, este un mincinos; caci cine nu iubeste pe fratele sau, pe care-l vede, cum poate sa iubeasca pe Dumnezeu, pe care nu-L vede?” (1Ioan 4:20) A marturisi iubire pentru Dumnezeu, presupune credinta in existenta si suveranitatea lui Dumnezeu, pe de o parte; iar pe de alta parte, aceasta iubire imateriala pentru un Dumnezeu invizibil trebuie concretizata in iubirea materiala a Bisericii vizibile a lui Dumnezeu. Ori, daca cineva nu iubeste faptic fratii de credinta din sfera tangibila, imediata… suntem indreptatiti sa punem sub semnul intrebarii atit credinta cat si iubirea declarata verbal pentru un Dumnezeu nevazut, transcendent. Apostolul Ioan declara ca: “cine iubeste pe Dumnezeu, iubeste si pe fratele sau” (1Ioan 4:21) si prin urmare, omul care crede cu adevarat in Dumnezeu, isi iubeste fratii si arata prin aceata ca-L iubeste pe Dumnezeu si ca se subordoneaza invataturii Sfintei Scripturi. In incheiere, rugaciunea mea este sa ne decidem fiecare sa urmam indemnul apostolului Ioan care zicea: “copilasilor, sa nu iubim cu vorba, nici cu limba, ci cu fapta si cu adevarul.” (1Ioan 3:18)

Sa nu uitam deci, ca iubirea frateasca este testul apartenentei, al neprihanirii si al credintei. Fie ca toti sa trecem intotdeauna cu success testele acestea. Amin!

 

Treapta 48 (1Ioan 5 – Apocalipsa1):

Apostolul Ioan scrie prin inspiratie divina trei epistole, dintre care doua sunt scurte cat o telegrama, dar bogate cat un tezaur ceresc. Intr-una din cele doua “telegrame”, Ioan isi impartaseste pasiunea sufleteasca ce l-a motivat in ultimii ani ai slujirii, prin cuvintele “eu nu am mai mare bucurie decat sa aud despre copiii mei ca umbla in adevar.” (3Ioan 4) Ca un parinte spiritual responsabil, apostolul Ioan a fost preocupat de integritatea credintei acelora pe care i-a condus la Dumnezeu si a considerat de datoria lui sa se ingrijeasca de maturizarea lor spirituala.

Considerand faptul ca era ultimul apostol in viata si ca avea o varsta inaintata, Ioan ar fi putut scrie multe indemnuri Bisericii si a avut ocazia sa sistematizeze in multe feluri invatatura pe care a predicat-o de-a lungul deceniilor, dar sub calauzirea Duhului Sfant, a lasat marturia aceasta: “eu nu am mai mare bucurie decat sa aud despre copiii mei ca umbla in adevar.” Pentru apostolul iubirii, cel mai important lucru era adevarul Evangheliei. Bucuria lui suprema era derivata din constienta faptului ca Biserica este credincioasa adevarului Sfintei Scripturi: in predicare si in trairea zilnica.

Dumnezeu ne-a trimis si noua astazi o “telegrama” prin Ioan, si cauta sa ne capteze atentia cu un mesaj ce are caracter de urgenta: adevarul Bibliei care se cere citit, acceptat, studiat, memorat, predicat, si aplicat in toate situatiile si in toate zilele. In contextul societatii contemporane umaniste care promoveaza cu agresivitate relativismul religios, suntem provocati sa ramanem credinciosi fideli standardelor biblice eterne si principiilor dumnezeiesti imuabile care au guvernat viata sfintilor de-a lungul a sute si mii de ani. Dumnezeu ne cheama pe fiecare sa invatam sa ne delectam in Cuvantul Scripturii, asemenea psalmistului care marturisea in Ps 119:77 “Legea Ta este desfatarea mea.”

Inspirat de aceste ganduri sfinte, te intreb astazi, iubite cititor: care iti este sursa de invatatura pentru relatiile cu sotul/sotia/copiii/parintii/prietenii/colegii/pastorul? Cine iti modeleaza viziunea cu privire la prezent, viitor si vesnicie? Cum iti stabilesti sistemul de valori dupa care iti conduci viata? In toate acestea, esti credincios adevarului (in filozofia vietii tale) si umbli in adevar (in faptele cotidiene)?

Si pentru un raspuns corect, este nevoie sa amintim declaratia Domnului Isus din Evanghelia dupa Ioan 14:6 “Eu sunt calea, adevarul si viata” in lumina careia, a fi credincios adevarului inseamna a accepta invatatura Domnului Isus si a urma exemplul vietii Lui . Asadar, este aceasta tinta suprema a vietii tale? Poti spune si tu, care ai harul sa fii parinte, ca nu ai mai mare bucurie decat sa stii ca toti copiii tai urmeaza pilda vietii Domnului Isus? Daca da, atunci slaveste-L pe Dumnezeu si continua sa te aprofundezi in cunoasterea Scripturii; iar daca nu poti marturisi cu sinceritate inaintea cerului ca dorinta ta suprema este sa urmezi intrutotul invatatura Bibliei impreuna cu toata casa ta, atunci pocaieste-te si cere-i Domnului putere sa te ajute la aceasta. Fie harul sfant peste toti cei care traiesc in integritate, de dragul lui Dumnezeu. Amin!

 

Treapta 49 (Apocalipsa 2 - 6):

In fiecare din cele 7 scrisori din Apocalipsa trimise de Domnul Isus cel inviat si inaltat Bisericilor din Asia Mica, apare ca o subliniere foarte importanta cuvantul “stiu”: stiu faptele tale (2:2), stiu necazul tau (2:9), stiu unde locuiesti (2:13), s.a.m.d. Conform specificului fiecarei Biserici, prezentarea Domnului Isus este clarificatoare, recomandarile sunt in acord cu problemele reclamate, iar promisiunile divine sunt incurajatoare… in fiecare caz in parte; insa ceea ce se evidentiaza cu usurinta de fiecare data este atotcunoasterea divina: “stiu”, spune Domnul, in fiecare introducere.

Pe de o parte, pentru toti aceia care isi conduc viata dupa Cuvantul lui Dumnezeu, realitatea aceasta este incurajatoare pentru ca garanteaza asistenta Domnului Isus in toate situatiile si rasplata cereasca pentru toata slujirea sincera si curata. Pe de alta parte, pentru oamenii care au “secrete” in viata lor pentru ca traiesc o viata duplicitara, atotcunoasterea divina este motiv de ingrijorare. Este important sa ne examinam fiecare viata in cele mai mici detalii, pentru a identifica lucrurile de care trebuie sa ne pocaim si la care trebuie sa renuntam pentru a nu atrage mania lui Dumnezeu asupra noastra personal si pentru a nu impiedica revarsarea binecuvantarilor divine asupra Bisericii locale cu care ne adunam pentru partasie.

Cunoastem din invatatura Scripturii ca va veni o zi a judecatii, cand toate lucrurile vor fi scoase la lumina, cand toate gandurile inimii vor fi descoperite, cand toate faptele vor fi cantarite de Dumnezeu si cand toate cuvintele pe care le-am spus vreodata vor fi examinate de Domnul Isus. Pentru a nu fi condamnati in ziua aceea la pedeapsa vesnica a iadului care arde cu foc si cu pucioasa, trebuie ca astazi sa ne pocaim de toate gandurile necurate, de toate relatiile care nu-L onoreaza pe Dumnezeu, si de toate faptele rele… sa le marturisim toate si sa renuntam la ele pentru totdeauna.

Ce simti astazi in inima ta cand Dumnezeu iti reaminteste ca “stie” absolut totul despre tine? Daca te cuprinde spaima si déjà ai intrat in panica, la gandul condamnarii eterne pentru pacatele “ascunse” din viata ta, asta inseamna ca Duhul Sfant te cerceteaza si te indeamna sa te pocaiesti cu adevarat si pe deplin ca sa nu fii osindit odata cu lumea, ci sa treci direct din moarte la viata. Iar pe de alta parte, daca ai pace sufleteasca si bucurie stiind ca Domnul Isus este intotdeauna linga tine si te cunoaste, si simti ca te ajuta sa traiesti zilnic dupa invatatura biblica, atunci staruieste in lucrurile de care esti deplin incredintat si sfinteste tot mai mult in inima ta pe Hristos ca Domn! Fie ca Dumnezeu sa ne binecuvinteze pe toti cu un duh de cercetare si de pocainta, pentru ca sa-I fim placuti in toate lucrurile si astfel sa fim oricand gata sa-L intalnim cand ne va chema la Sine. Amin!

 

Treapta 50 (Apocalipsa 7 – 11):

Domnul Isus Cristos este prezentat in cartea Apocalipsa prin mai multe titluri semnificative, dintre care ar putea fi amintite: Domnul imparatilor pamantului (1:5); Alfa si Omega (1:11); Fiul omului (1:13); Fiul lui Dumnezeu (1:18); Leul din semintia lui Iuda, Radacina lui David (5:5); Mielul lui Dumnezeu (5:6); “Cel credincios” si “Cel adevarat” (19:11); “Cuvantul lui Dumnezeu” (19:13); “Imparatul imparatilor si Domnul domnilor” (19:16); Luceafarul stralucitor de dimineata (22:16). Cu toate ca lista aceasta nu este exhaustiva, este totusi impresionanta, daca consideram mesajul sfant din spatele fiecarui titlu mesianic mentionat mai sus. Si prin urmare, oricine mediteaza sincer la Persoana si la lucrarea unica a Domnului Isus prin perspectiva titlurilor amintite, este cu siguranta cercetat de Duhul Sfant si indemnat la inchinare reverentioasa si adorare in umilinta a Fiului lui Dumnezeu.

Dintre toate titlurile folosite in cartea Apocalipsa pentru Domnul Isus, “Mielul lui Dumnezeu” reclama o atentie deosebita, intrucat apare cel mai frecvent (de 28 de ori) si totodata datorita faptului ca revelatiile ceresti pe care le-a avut Ioan il arata pe Domnul Isus in centrul atentiei inchinatorilor si in centrul actiunilor profetite pentru vremurile sfarsitului.

Despre Domnul Isus Cristos ca “Miel al lui Dumnezeu” se spune ca este singurul in univers vrednic sa deschida cartea care contine evenimentele care au sa se intample in zilele de pe urma ale istoriei umane (5:1-5); poarta semnele suferintelor de pe Pamant (5:6); inspira la inchinare pe toti cei aflati imprejurul Scaunului de domnie al lui Dumnezeu si pretutindeni altundeva in univers (5:8-14); El declanseaza, prin ruperea celor 7 peceti, cataclismele prin care va fi pedepsita omenirea nepocaita la sfarsitul istoriei si tot El controleaza evenimentele in timpul necazului celui mare (6:1-18:24); El isi asteapta Mireasa - Biserica - in cer pentru ospatul nuntii Sale (19:7-9); si tot Mielul are ultimul cuvant in procesul judecatii finale, cand pe de o parte, va fi pedepsit diavolul si ingerii lui si toti oamenii care prin neascultarea lor l-au sfidat pe Dumnezeu; iar de partea cealalta, oamenii credinciosi vor fi rasplatiti cu fericire vesnica in prezenta lui Dumnezeu in cer.

 

Domnul Isus Cristos, este imaginea centrala a cartii Apocalipsa si in jurul Lui graviteaza toata istoria umanitatii si a universului. Intrebarea pentru tine, iubitul meu cititor este: Cine conduce viata ta si ce loc ocupa “Mielul lui Dumnezeu” in istoria existentei tale? Ai trecut pe la crucea Golgotei ca sa-ti speli haina sufletului in sangele Mielului? Daca da, atunci traieste o viata sfanta si cinsteste-L pe Domnul Isus in toate zilele vietii tale, ca recunostinta pentru mantuirea ce ti-a dat-o in dar. Insa, daca ai neglijat Persoana Domnului Isus si ai nesocotit jertfa Mielului lui Dumnezeu, te sfatuiesc sa-ti ceri iertare chiar acum si sa-ti pui viata in randuiala dupa invatatura Bibliei, pentru ca sa nu fii osandit la Judecata de Apoi. Fie ca peste toti, sa se odihneasca harul lui Dumnezeu, pentru slava eterna a Mielului care a fost jungheat si care totusi este viu in vecii vecilor. Amin!

 

Treapta 51 (Apocalipsa 12 – 16):

Apocalipsa 12:7-12 relateaza un eveniment escatologic ce va avea loc in timpul Necazului din vremea sfarsitului istoriei umane, cand diavolul va fi alungat din realitatea cereasca si va veni pe pamant impreuna cu demonii lui, cuprins de o mare furie, va veni ca sa se razboiasca cu cei ce pazesc poruncile lui Dumnezeu si marturia lui Isus Cristos (12:17).

In cadrul acesta sumbru si intunecat care prefateaza suferinte si prigoane fara precedent in istoria umanitatii, este inserata in versetul 11 o declaratie glorioasa si incurajatoare a biruintei sfintilor mantuiti prin harul lui Dumnezeu: ”ei l-au biruit (pe diavolul, n.a.) prin sangele Mielului si prin cuvantul marturisirii lor, si nu si-au iubit viata chiar pina la moarte.” Intelegem de aici ca martirii credintei crestine, chiar daca si-au pierdut viata pe pamant in lupta impotriva diavolului si a imparatiei lui demonice, totusi ei si-au pastrat viata vesnica impreuna cu Dumnezeu prin credinciosia cu care au ramas statornici pina la capat. Si adevarul acesta este afirmat chiar de Domnul Isus, atunci cand isi avertizeaza ucenicii si le spune “veti fi uriti de toti, din pricina Numelui Meu; dar cine va rabda pina la sfirsit, va fi mantuit” (Matei 10:22)

Citind cuvintele acestea, suntem fiecare provocati sa ne cercetam inimile pentru a descoperi cit de seriosi si de consecventi suntem in lupta impotriva ispitelor pe care diavolul le arunca in viata noastra pentru a ne conduce pe calea pacatului si a ne indeparta de Dumnezeu. Autorul epistolei catre Evrei le scrie fratilor mantuiti:“voi nu v-ati impotrivit inca pina la singe, in lupta impotriva pacatului” (12:4) si este folositor sa ne intrebam ce ne-ar spune noua astazi, Duhul Sfant, daca i-am cere o radiografie a vietii noastre spirituale?

Fiecare din noi stim cit de usor cedam ispitelor diavolului si cit de adesea ne predam in lupta impotriva pacatului, fara sa folosim absolut deloc armatura lui Dumnezeu despre care ne invata sfantul apostol Pavel in capitolul 6 al epistolei sale catre Efeseni. Este timpul sa ne revizuim comportamentul si dedicarea fata de Imparatia lui Dumnezeu si sa ne inspiram din pilda monumentala a martirilor crestini, care au fost oameni ca si noi, dar care au crezut cu adevarat ca pot fi biruitori asupra diavolului… prin sangele Mielului. Fie ca de astazi inainte, toti care ne numim crestini sa traim in asa fel incat sa aratam credinta adevarata si neclintita in declaratia Fiului lui Dumnezeu, cand ne-a spus: “In lume ve-ti avea necazuri; dar indrazniti, Eu am biruit lumea.” (Ioan 16:33) Amin!

 

Treapta 52 (Apocalipsa 17 – 22):

Ultimul capitol al Bibliei, Apocalipsa 22, inregistreaza de 3 ori (vs.7,12,20) anuntul Domnului Isus cu privire la revenirea Sa iminenta pe pamant si repetitia tripla ne comunica faptul ca vestea aceasta este foarte, foarte importanta. Totodata, acestea sunt ultimele cuvinte din Sfanta Scriptura care sunt atribuite Domnului Isus, si lucrul acesta inseamna ca trebuie sa le acordam consideratie maxima.

“Iata, Eu vin curand (degraba)”… Anuntul acesta este insotit de o incurajare “Ferice de cel ce pazeste cuvintele proorociei din cartea aceasta!”(vs7); apoi urmeaza o promisiune “rasplata Mea este cu Mine, ca sa dau fiecaruia dupa fapta lui”(vs12); si in al treilea rand, o asigurare “Da, Eu vin curand”(vs20). La auzul acestui anunt, Duhul Sfant al lui Dumnezeu raspunde “Vino!”(vs17); si Mireasa, (Biserica rascumparata) raspunde “Vino!”(vs17); si apostolul Ioan (slujitorul lui Dumnezeu) raspunde si el “Amin! Vino, Doamne Isuse!”(vs20)

Asa se incheie revelatia scrisa a lui Dumnezeu… cu un anunt solemn si cu reactii la acest anunt. Intrebarea pentru tine, iubite cititor, este daca esti pregatit pentru revenirea Domnului Isus si daca va fi ferice de tine cand vei sta in fata Lui si vei fi judecat dupa toate faptele tale? Esti pregatit?

Exista o singura modalitate eficienta de pregatire…si stim lucrul acesta chiar de la Domnul Isus: “Ferice de cei ce isi spala (in sangele Mielului, n.a.) hainele (sufletului, n.a.), ca sa aiba drept la pomul vietii si sa intre pe porti in cetate! (vs14) Asadar, ca sa fii pregatit pentru Ziua cea mare a Judecatii de Apoi, trebuie sa-ti curatesti haina sufletului in sangele Mielului lui Dumnezeu, care “ne curateste de orice pacat” (1 Ioan 1:7). Te intreb a doua oara: Esti pregatit? Roaga-te lui Dumnezeu chiar acum si spune-i ca-ti pare rau de pacatele din trecut, cere-i sa te ierte de toate gresalele tale, si apoi implora-L sa te ajute sa-ti indrepti viata dupa Cuvantul Lui si sa-ti dea Duhul Sfant pentru ca vrei sa traiesti asemenea Domnului Isus. Fa lucrul acesta chiar acum si apoi traieste-ti viata cu credinciosie ca sa poti spune in orice moment: “Vino, Doamne Isuse!” Amin!

 

CONFERINTA FEMEILOR - 20 octombrie 2018

Întâlnire

din suflet pentru suflet

,,Ce semeni aceea culegi!

puteti revedea inregistrarea video a conferintei accesind link-ul de mai jos

Conferinta femeilor - 20 oct. 2018

Gosen 2018

GOSEN COPII - 16-21 iulie 2018
FOTOGRAFII


GOSEN TINERI - 28 iulie - 4 august 2018
FOTOGRAFII